Prezentare Rețeaua de Medicina Școlara

Prezentare Rețeaua de Medicina Școlara

SĂNĂTATEA COPIILOR ESTE PRIORITATEA NOASTRĂ!

 

I. CINE SUNTEM

 În temeiul Hotărârii CGMB nr. 146/30.08.2012, Rețeaua de Medicină Școlară din Capitală a fost preluată de către ASSMB - Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, instituția având ca atribuții principale îndrumarea, coordonarea și asigurarea personalului medical din cabinetele medicale de medicină generală și stomatologică ce funcționează în cadrul unităților de învățământ preuniversitar și universitar de stat din Municipiului București.

   

II. CE AM REALIZAT

 În 2016, după o analiză aprofundată a problemelor existente la acel moment, Primăria Capitalei, prin ASSMB, a elaborat un plan complex de măsuri care a determinat, în doar câțiva ani, eliminarea disfuncționalităților și conturarea unui model de succes, pe care în prezent și alte municipalitati din țară încearcă să îl implementeze.

 Astfel, Rețeaua de Medicină Școlară Universitară din București a devenit un model de bune practici la nivel național, grație unui amplu proces de relansare, modernizare și extindere, derulat în ultimii ani. 

Rețeaua de Medicină Școlară și Universitară astăzi, în cifre: 

    441 de cabinete de medicină școlară și 9 cabinete medicale universitare; 

    144 de cabinete școlare stomatologice și 13 cabinete stomatologice universitare; 

    Consultații și tratamente GRATUITE pentru 250.000 de elevi și 120.000 studenți, numai în ultimul an ; 

  Asistență stomatologică completă și gratuită pentru copii, de la profilaxie și până la tratamente ortodontice: 350.000 tratamente stomatologice și 50.000 consultații gratuite; 5.000 de sigilări ale molarului de 6 ani, de la lansarea proiectului în octombrie 2019.

  

III. STRATEGIA INTEGRATĂ DE RELANSARE, EXTINDERE ȘI MODERNIZARE A REȚELEI DE MEDICINĂ ȘCOLARĂ ȘI UNIVERSITARĂ DIN BUCUREȘTI  

Până în anul 2016, investițiile în cabinetele medicale școlare au fost extrem de reduse, multe dintre echipamentele existente având o vechime de zeci de ani. 

După preluarea Rețelei de Medicină Școlară și Universitară, Primăria Capitalei, prin ASSMB, a trecut la aplicarea unei strategii integrate, care să permită modernizarea accelerată a cabinetelor școlare și creșterea calității serviciilor medicale oferite: 

1. UN PROGRAM ACCELERAT DE INVESTIȚII, cu o valoare de peste patru milioane de euro:

Cabinetele stomatologice (157): 

-       în anul 2016, existau unituri dentare vechi chiar din 1960, în anul 2020, toate uniturile vechi find înlocuite (74 de unituri noi, achiziționate în 2018-2019); 

-       7 cabinete stomatologice nou-înființate și complet dotate; 

-       103 frigidere pentru materialele stomatologice în toate cabinetele; 

-       mobilier medical nou (63 dulapuri pentru medicamente, 97 măsuțe de instrumentar); 

-       instrumentar stomatologic (clești, freze, luxatoare, chiurete alveolare, truse detartraj); 

-       lămpi cu UV (103); 

-       turbine pentru unit dentar (145) 

-   materiale stomatologice (gel demineralizant, sigilant, gel anestezic, bonding pentru obturații fotopolimerizabile, gel de fluorizare, ciment glass-ionomer autopolimerizabil etc.) 

Cabinetele de medicină generală (451): 

-       în anul 2016, cabinete aveau mobilier vechi și nu dispuneau de echipamentele medicale necesare; 

-      în anul 2020, cabinetele au în dotare optotipuri luminoase (82), taliometre (21), tensiometre de diverse tipuri (889), canapele de consultație (95), dulapuri de medicamente (136), măsuțe de inox pentru instrumentar (216) etc.

-    pe lângă medicamentele necesare pentru funcționarea unui cabinet școlar, ASSMB a achiziționat seringi cu adrenalină pentru toți copiii cu alergii severe pentru care există recomandări medicale.

 

2. ACOPERIREA DEFICITULUI DE PERSONAL prin organizarea a 20 de concursuri pentru 535 posturi de medici și asistente medicale 

Ocuparea posturilor vacante cu personal medical a fost posibilă după includerea în Ordonanța de Urgență Nr. 8/2018 a modificărilor legislative susținute de către Primarul General, ceea ce a permis finanțarea și de la bugetul local a salariilor personalului medical din cabinetele școlare. Aceeași OUG a prevăzut și posibilitatea realizării de investiții în cabinetele universitare, ceea ce până atunci nu era reglementat. 

În anul 2016, o singură persoană era angajată pentru a coordona Direcția de Medicină Școlară. În anul 2020 există câte o persoană dedicată pentru coordonarea cabinetelor medicale școlare din fiecare sector. 

În cabinetele medicale școlare și universitare sunt ocupate, în prezent, 965 de posturi din cele 1.053 de posturi existente, față de doar 700 de posturi ocupate în anul 2016. 

 

   3. IMPLEMENTAREA UNOR AMPLE PROGRAME DE EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE  

   Considerăm că factorul cel mai important în dezvoltarea sănătății îl reprezintă educația pentru sănătate, tocmai de aceea, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, FNAP - București, Proedus, Centrul pentru Tineret al Municipiului București, Salvați Copiii România, Asociația SAMAS - Sănătate pentru Mame și Sugari, Asociația Română de Educație în Alergii și ALIAT,  şi-a stabilit ca prioritate dezvoltarea educaţiei pentru sănătatea copiilor având ca rezultat implicarea și participarea la numeroase evenimente și proiecte care au ca scop îmbunătățirea stării de sănătate a populației Municipiului București. Dintre acestea, menționăm: 

    Proiectul Consultații stomatologice și aplicare de aparate ortodontice  - aparate ortodontice pentru copii în valoare de maxim 1.500 lei/copil, buget de 925.500 Ron; 

    Proiectul Smile- vouchere de 990 lei/copil pentru aparate ortodontice, buget de 20.053.000 Ron; 

    ProiectulSmile - Mobile- sprijin financiar de 1.100 lei/copil pentru aparate ortodontice mobile, buget de 2.287.720 Ron; 

    Campania Sănătatea e în mâinile tale - 3 ediții, beneficiari fiind aproape 𝟰𝟬𝟬.𝟬𝟬𝟬 de preșcolari și școlari din clasele 0-IV. 

    Campania Sigilarea Gratuită a Molarului de 6 Ani- procedură gratuită în cabinetele stomatologice școlare din București; 

   Campania de Promovare a Sănătății Orale”  - 3 ediții, beneficiari fiind aproximativ 270.000 de preșcolari și școlari;

 

  Campania „Copiii sănătoși ai Bucureștiului” - promovarea importanței activității fizice în rândul copiilor, combinată cu un regim alimentar sănătos, beneficiari fiind 20.300 de elevi ai claselor a V-a și a VI-a; 

   CampaniaPrimul ajutor vine la școală - organizarea unor cursuri practice de prim-ajutor  pentru elevi, în şcolile din Bucureşti. Cursurile au fost organizate în săptămâna ”Școala Altfel”.  

   Totul începe cu tine - Idei smart pentru alegeri sănătoase - o serie de workshop-uri dedicate combaterii și prevenirii fumatului, consumului de alcool și droguri, dar și a dependenței digitale în rândul copiilor și adolescenților: 

   Inimi tinere bat pentru tine- 7 workshop-uri pentru 400 de studenți din Universitățile Capitalei pentru a explica importanța donării de sânge; 

    Seria de workshop-uri ”Și Copiii Alergici au Dreptul la Educație - instruirea întregului personal medical școlar pentru a interveni rapid în cazul unei reacție alergice a unui copil, realizare în colaborare cu Asociația Română de Educație în Alergii; 

    Pe 5 iunie 2019, cu ocaziaZilei Naționale de Testare a Consumului Personal de Alcool”  în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate Publică și Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor, în cabinetele medicale universitare s-a realizat evaluarea nivelului de consum de alcool prin efectuarea testului AUDIT. 

 

    4. CURSURI DE PERFECȚIONARE PENTRU PERSONALUL MEDICAL ȘCOLAR 

Tot personalul medical a participat la cursuri de prim ajutor , exersând manevrele de resuscitare pe manechine, precum și intervenția în cazurile de șoc anafilactic. 

 

5. ORGANIZAREA PRIMEI CONFERINȚE NAȚIONALE DE MEDICINĂ ȘCOLARĂ  

La finalul anului 2018, ASSMB a organizat prima Conferință Națională de Medicină Școlară, la care au participat peste 150 de specialiști din toată țara. Evenimentul a reprezentat un moment de cotitură, fiind punctul de plecare pentru stabilirea cadrului legislativ în baza căruia se desfășoară astăzi activitatea de medicină școlară în România.   

 

IV. MĂSURI DE COMBATERE A EFECTELOR PANDEMIEI DE COVID-19 

De la debutul pandemiei de COVID-19, au fost asigurate, în mod constant și în cantități suficiente, toate echipamentele de protecție necesare personalului medical din cadrul cabinetelor școlare. 

De asemenea, pe perioada stărilor de urgență și de alertă a fost  deschis un centru pentru urgențele stomatologice   unde toți copiii din București puteau beneficia de tratament GRATUIT, într-o perioadă în care toate cabinetele stomatologice din țară erau închise. 

Centrul  a fost organizat după model european, cu call center, triaj, circuite separate și măsuri stricte de protecție, ceea ce a permis ca pe toată durata sa de funcționare să nu existe niciun caz de infectare în rândul părinților sau al personalului medical.