Săptămâna Mondială a Alăptării 2024- marcată de ASSMB și Asociatia SAMAS la Spitalul Clinic "Nicolae Malaxa", prin inaugurarea unei picturi murale dedicată promovării hrănirii la sân a copiilor.

Săptămâna Mondială a Alăptării 2024- marcată de ASSMB și Asociatia SAMAS la Spitalul Clinic "Nicolae Malaxa", prin inaugurarea unei picturi murale dedicată promovării hrănirii la sân a copiilor.

• „Săptămâna Mondială a Alăptării” (1-7 august) a fost marcată astăzi, la Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, prin inaugurarea unei picturi murale de mari dimensiuni dedicată promovării hrănirii la sân a copiilor.

 

 • Pentru al treilea an consecutiv, ASSMB și Asociația SAMAS celebrează acest eveniment mondial printr-o lucrare de artă urbană care va înfrumuseța una dintre cele patru maternități administrate de Primăria Muncipiului București, prin ASSMB.

 

 • Primele două picturi murale au fost inaugurate în anii precedenți la Spitalul Filantropia și la Maternitatea Giulești, fiind foarte apreciate de paciente și de personalul medical.

 

 • Sunt lucrări de artă urbană care transmit, cu mult talent și pasiune, un mesaj de iubire, de grijă și de speranță. Alăptarea este unul dintre darurile cele mai de preț pe care o mamă le poate oferi copilului său, iar la Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” există o echipă dedicată de profesioniști care oferă consultanță și suport pentru toate mamele care își doresc să alăpteze.

 

 • Toate cele cele patru maternități administrate de Primăria Municipiului București prin ASSMB - Filantropia, Cantacuzino, Giulești și Malaxa - asigură condiții deosebite de îngrijire a mamei și nou-născutului, fiind în permanență printre cele mai solicitate unități sanitare de profil din țară.

 

 • Primăria Municipiului București acordă o importanță deosebită sănătății copiilor, în general, și face eforturi constante pentru modernizarea maternităților din subordine și creșterea calității serviciilor medicale oferite.

 

 • Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă alăptarea exclusivă începând din prima oră după naştere şi până la şase luni. Hrana complementară ar trebui să fie introdusă în paralel cu alăptarea, care este indicat să continue până la vârsta de cel puțin doi ani.

 

 • În 2024, tema sub care se desfășoară Săptămâna Mondială a Alăptării este „Reducerea decalajelor: Sprijin privind alăptarea pentru toate mamele”, fiind un îndemn la reducerea inegalităţilor care încă există în societate.