Informații

 

WORKSHOP-URI ALERGII 2019

ASSMB în colaborare cu Asociația Română de Educație în Alergii a inițiat, începând din luna mai 2019, o serie de workshop-uri prin care tot personalul medical școlar este pregătit pentru a interveni rapid în cazul în care se declanșează o reacție alergică severă. În demersurile noastre, am constatat cu plăcere disponibilitatea participării la aceste workshop-uri și a personalului didactic de la unitățile de învățământ, pentru a putea fi alături de părinții copiilor cu alergii, iar aceste instruiri au continuat pe toată perioada vacanței de vară.

 

Iată mai jos informații utile:

31.07.2019 

 CE ALIMENTE POT DA ALERGII? ȘTIAȚI CĂ APROAPE ORICE ALIMENT CARE CONȚINE PROTEINE POATE DEVENI O SURSĂ ALERGENICĂ?

Există un clasament european care include un top 14 alergene alimentare periculose, și anume, cereale, lapte, arahide, nuci, dioxid de sulf și sulfiți (E220-E228), muștar, țelină, ouă, semințe de susan, soia, crustacee, lupin, pește și moluște (midii, stridii, calamari, caracatiță). Al cincilea workshop ”Și copiii alergici au dreptul la educație” a avut ca temă principală sursele alergenice din mâncare. Aproximativ o sută de medici și asistenți din Rețeaua de Medicină Școlară a Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, instituție aflată în subordinea Primăria Municipiului Bucureşti, au primit informații esențiale despre toate aceste probleme de la Dr. Claudia Adriana Nicolae, medic alergolog Asociația Română de Educație în Alergii.

Seria de workshop-uri, organizate de Asociația Română de Educație în Alergii, împreună cu Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București își propune să-i instruiască pe toți medicii și asistenții din Rețeaua de Medicină Școlară cum să reacționeze în cazul în care în școală apare un caz de alergie gravă, cum trebuie să utilizeze autoinjectorul cu adrenalină și ce măsuri de precauție se impun în preajma copiilor alergici. În școlile din Capitală sunt înregistrați cu documente certificate de medici, aproximativ 800 de copii cu alergii alimentare. Ca la fiecare ediție a workshopului ”Și copiii alergici au dreptul la educație”, o atenție deosebită a fost acordată trusei de prim ajutor în caz de șoc anafilactic.

Toți cei prezenți au fost instruiți în legătură cu folosirea autoinjectorului cu adrenalină. Workshop-urile se desfășoară săptămânal, până când tot personalul medical din Rețeaua Școlară ASSMB va fi bine informat despre cum trebuie protejați copiii cu alergii severe, astfel încât să fie în siguranță în timpul orelor de curs

 

24.07.2019

LA AL PATRULEA WORKSHOP ”ȘI COPIII ALERGICI AU DREPTUL LA EDUCAȚIE”, DEDICAT CADRELOR MEDICALE DIN REȚEAUA ȘCOLARĂ BUCUREȘTI, AU PARTICIPAT 130 DE MEDICI ȘI ASISTENȚI. ASSMB ACHIZIȚIONEAZĂ AUTOINJECTOARE CU ADRENALINĂ PENTRU CABINETELE MEDICALE ȘCOLARE, LA CEREREA PĂRINȚILOR

Evenimentul a reunit zeci de medici și asistenți din Rețeaua Școlară a Municipiului București, dornici să învețe de la specialiști cum trebuie să reacționeze în cazul în care în școală apare un caz de alergie gravă, cum trebuie să utilizeze injectorul cu adrenalină și ce măsuri de precauție se impun în preajma copiilor alergici. În școlile din Capitală sunt înregistrați cu documente certificate de medici, aproximativ 800 de copii cu alergii alimentare.

Prima parte a cursului a fost una teoretică, în care s-a discutat despre alergii din punct de vedere medical, iar în a doua parte a fost o prezentare practică a trusei de prim ajutor, în special a modului în care trebuie folosit autoinjectorul cu adrenalină, instruire realizată de medicul alergolog Claudia Adriana Nicolae, reprezentant Asociația Română de Educație în Alergii. La eveniment a fost prezentă din partea Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Dr. Alina Teodoru, director Direcția de Medicină Școlară, care a vorbit despre cât de importante sunt aceste workshop-uri pentru ca elevii și preșcolarii care suferă de alergii alimentare severe să fie protejați de apariția unor situații extreme. Pentru cabinetele medicale școlare din unitățile de învățământ de stat preuniversitar din București, ASSMB achiziționează autoinjectoare cu adrenalină pentru copiii cu alergii severe. Asigurarea gratuită a acestor dispozitive în școli se face în urma depunerii documentelor medicale (eliberate de medicul alergolog, împreună cu un plan de acțiune recomandat tot de specialist) de către părinți la cabinetul școlar. Autoinjectoarele solicitate rămân în trusa de urgență a cabinetelor școlar, pentru a fi folosite în caz de necesitate. Workshop-urile se desfășoară săptămânal, până când tot personalul medical din Rețeaua Școlară a ASSMB va fi bine instruit despre cum trebuie prevenite alergiile severe și cum se intervine în cazul unor evenimente nedorite.                                            ”Și Copiii Alergici au Dreptul la Educație” este o campanie desfășurată de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, aflată în subordinea Primăria Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociația Română de Educație în Alergii, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti - Învățământ Preuniversitar

 

17.07.2019

TRUSA DE URGENȚĂ ÎN CAZ DE ȘOC ANAFILACTIC. CUM SE FOLOSEȘTE? CÂT DE IMPORTANTĂ E?

Cei 800 de copii cu alergii alimentare din școlile de stat din capitală au și ei dreptul la educație. Pentru ca părinții să-i știe în siguranță și pentru a nu risca nimic grav, când sunt la cursuri, elevii vor fi protejați de personalul medical și de cadrele didactice. Aceștia au fost instruiți azi de Claudia Adriana Nicolae, medic primar alergolog, reprezentant al Asociația Română de Educație în Alergii.

În centrul atenției a fost trusa de prim ajutor în caz de șoc anafilactic, când și cum se folosește. Personalul medical din cabinetele școlare, aflate în subordinea Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, a fost instruit și a experimentat modul în care se utilizează corect autoinjectorul cu adrenalină. Este foarte important ca atât cadrele medicale, cât și educatorii, chiar și copiii, să știe cum să intervină în cazul producerii unui șoc anafilactic.  Workshop-urile se desfășoară săptămânal, până când tot personalul medical din Rețeaua Școlară a ASSMB va fi bine informat despre cum trebuie protejați copiii cu alergii severe, astfel încât să nu se simtă marginalizați. Astăzi s-a desfășurat al treilea atelier dedicat personalului medical din Rețeaua Școlară din capitală. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, în parteneriat cu Asociația Română de Educație în Alergii, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți - Învățământ Preuniversitar.

 

 11.07.2019

ȘI COPIII ALERGICI AU DREPTUL LA EDUCAȚIE. CUM LE ACORDĂM PRIMUL AJUTOR LA ȘCOALĂ?

Alergiile alimentare la produse lactate, ouă, gluten și leguminoase sunt cele mai răspândite în rândul copiilor. Pentru cei aproximativ 800 de elevi alergici din școlile de stat din capitală, personalul medical din Rețeaua Școlară a Capitalei, aflată în subordinea Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, s-a reunit pentru a discuta cum se poate crea un mediu sigur la școală pentru ca acești copii să nu riște nimic grav.  50 de medici și asistenți medicali din cabinetele școlare, din sectorul IV, au discutat despre cât este de necesară trusa de prim ajutor, in caz de șoc anafilactic. Trusa nu trebuie să lipsească din clasele cu copii alergici. Totodată, cadrele medicale au învățat cum se folosește corect un dispozitiv autoinjector cu adrenalină. Dr. Adriana Claudia Nicolae, medic primar alergolog, reprezentant AREA, a declarat că atât personalul medical din școli cât și cadrele didactice, chiar și copiii, trebuie să fie instruiți pentru a acorda primul ajutor. Astfel și părinții vor fi liniștiți că micuții lor sunt în siguranță.  Al doilea workshop al proiectului ,,Și copiii alergici au dreptul la educație”, după cel de luna trecută, a fost un succes și de aceea se va desfășura, de acum, săptămânal, până când personalul medical din Rețeaua Școlară a Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București va fi bine informat despre cum trebuie protejați copiii cu alergii severe, astfel încât să nu se simtă marginalizați. Evenimentul este organizat de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, aflată în subordinea Primăria Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociația Română de Educație în Alergii, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți - Învățământ Preuniversitar. 

 

 29.05.2019

Dorim să oferim în școlile și grădinițele din Capitală un mediu sigur pentru copiii cu alergii, astfel că Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, instituție aflată în subordinea Primăria Municipiului Bucureşti și Asociația Română de Educație în Alergii, în colaborare cu Inspectoratul Scolar Bucuresti și Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti - Invatamant Preuniversitar organizează astăzi, 29 mai, primul workshop în cadrul proiectului ”Și copiii alergici au dreptul la educație.”  Întrucât alergiile pot fi uneori extrem de grave, este imperios necesar ca personalul din grădinițe și școli, deopotrivă cadre didactice și personal medical, să fie informat și instruit. Asociația Română de Educație în Alergii, prin specialiștii săi, contribuie de ani de zile la depistarea și tratamentul copiilor cu alergii dar și la informarea corectă a populației.  Dragi părinți, învățători, profesori, vă așteptăm la amfiteatrul Spitalului Panduri, din Str. Panduri nr. 22, București, la ora 16, pe 29 mai.

 

Project