SPITALUL DE BOLI CRONICE SF. LUCA DERULEAZĂ AL DOILEA PROIECT DE SUCCES CU SPITALUL CHARLES-FOIX

SPITALUL DE BOLI CRONICE SF. LUCA DERULEAZĂ AL DOILEA PROIECT DE SUCCES CU SPITALUL CHARLES-FOIX

 

Paris-București, o colaborare medicală de tradiție. Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca derulează al doilea proiect de succes cu Spitalul Charles-Foix

 

În sala de conferințe a Spitalului de Boli Cronice Sf. Luca, singurul cu acest profil din România, a avut loc astăzi un eveniment de prezentare a proiectului internațional „Îmbunătățirea calității îngrijirii pacienților cu patologii cronice”, derulat în parteneriat cu Spitalul Charles-Foix din Paris.

 

„Este cel de-al doilea proiect derulat cu partenerii francezi, după încheierea cu succes a unei colaborări similare, în cursul anului 2019, care a permis spitalului nostru să beneficieze de expertiza franceză în domeniul îngrijirii pacienților vârstnici afectați de patologii cronice.

 

Bazele colaborării au fost puse cu câțiva ani în urmă, atunci când doamna Dr. Amina LAHLOU, un reputat specialist, a revenit în România pentru rezolvarea unor probleme personale.

 

Ne-am reîntâlnit întâmplător, am depănat amintiri din facultate și, după ore de discuții, am realizat că unitățile sanitare din București și Paris unde ne desfașurăm activitatea sunt cu profil asemănător, fiind posibilă o colaborare benefică ambelor părți”Bogdan ȘTOLICĂ, managerul Spitalului de Boli Cronice Sf. Luca.

 

La reuniune, pe lângă specialiștii români și francezi direct implicați în proiect, au fost prezenți oficiali din cadrul administrației locale, un fost ministru al Sănătății, precum și reprezentanții unor importante companii, ulterior fiind vizitate Secția de geriatrie pentru pacienții cu dizabilități, sălile de tratament, sala de recuperare neurologică și sala de kinetoterapie, toate renovate sau modernizate în cadrul unor ample lucrări de investiții finanțate de Primăria Municipiului București, prin ASSMB.

 

„Misiunea noastră este să oferim cele mai bune servicii medicale pacienților. Avem trei direcții esențiale. Investim în infrastructură, investim în tehnologie și investim în resursa umană. Este foarte important pentru noi să avem performanță în domeniul sănătății și de aceea creăm cadrul propice de a dezvolta parteneriate cu profesioniști  în domeniul sănătății. Aceștia sunt cei trei piloni de dezvoltare ai sistemului medical la nivelul București. Infrastructură, tehnologie, personal medical si auxiliar, pe scurt, act medical de calitate” - Oana SIVACHE, Director General Adjunct ASSMB.

 

Din cauza pandemiei, calendarul activitățior programate în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității îngrijirii pacienților vârstnici cu patologii cronice” a trebuit adaptat corespunzător, ceea ce a însemnat practic o amânare cu aproape doi ani și o actualizare a tematicilor.

 

În cadrul proiectului, o misiune a personalului medical de la Spitalul Charles-Foix a vizitat Spitalul de Boli Cronice Sf.Luca în decembrie 2021, tema principală fiind „Prevenția și riscul de infecție”.

 

Concluziile misiunii din decembrie au permis monitorizarea și mai strictă a mediului de spital în privința igienei și a eventualelor riscuri infecțioase, inclusiv în ceea ce privește prevenirea toxinfecțiilor alimentare, etica vestimentară - ținuta de lucru și igiena mâinilor personalului din spital, echipamentul personal de protecție, sortarea deșeurilor etc.

 

„Îmi doresc să extindem acest exemplu de bune practici, prin parteneriate similiare la nivelul tuturor spitalelor administrate de PMB prin ASSMB. Colaborarea profesională, schimbul de experiență și de idei, sunt printre cele mai eficiente moduri de a ne asigura că interesul pacientului este pe primul loc. Aceasta este principala noastă prioritate în acest mandat. (...) Ca medic, înțeleg bine nevoia de a ne conecta cu colegiii de breaslă și de a căuta să le oferim mereu pacienților tratamente de cea mai înaltă calitate, potrivite pentru situația particulară a fiecăruia. De aceea, îmi doresc ca și pacienții cu boli cronice din România să beneficieze de cea mai bună îngrijire pe care medicina modernă le-o poate oferi” - Horia TOMESCU, viceprimarul Capitalei

 

„Am intrat în domeniul sănătății pentru că mi s-a părut un domeniu în care poți avea cel mai mare impact asupra vieții unui om. Nu poți ajuta un om mai mult decât ajutându-l să-și primească înapoi ce este mai important chiar și atunci când ești răcit, și anume sănătatea. (...) Am căutat în ultimii ani proiecte de genul acesta, proiecte care să aibă câțiva oameni pasionați care să aibă un proiect, o idee generoasă, care să aibă un partener dincolo, de la care să  poată să învețe, împreună cu care să învețe, care să aibă nevoie doar de resurse. În general, spunem că sistemul este sărac și că ne lipsesc banii sau infrastructura. În general, ne lipsesc banii. Dacă se adună doi-trei oameni care pot să ducă lucrurile mai departe aproape întotdeauna reușesc. (...) M-aș bucura să spun că putem prelua acest exemplu pentru a-l duce în toate celelalte spitale din București, avem nevoie de echipe din acestea, avem nevoie de câțiva oameni în spitale care să facă aceste lucruri” - Vlad VOICULESCU, fost ministru al Sănătății