Spitalul “Carol Davila” este spital suport SARS-CoV 2, pacientii din Bucuresti care au nevoie de dializa si sunt infectati cu COVID 19 sunt tratati aici, in conditii de maxima siguranta

Spitalul “Carol Davila” este spital suport SARS-CoV 2, pacientii din Bucuresti care au nevoie de dializa si sunt infectati cu COVID 19 sunt tratati aici, in conditii de maxima siguranta

Spitalul Carol Davila, administrat de Primăria Capitalei, tratează pacienții infectați cu noul coronavirus și care au afecțiuni pentru care necesită dializă periodică.

 

Unitatea medicală are o zonă distinctă pentru pacienții confirmați și dispune de toate echipamentele de protecție necesare

Primăria Capitalei a investit peste 4,4 milioane de euro în ultimii trei ani, din care aproximativ 3,7 milioane euro numai în aparatură medicală de top

Am fost azi la spitalul „Carol Davila”, unul dintre cele 19 spitale administrate de Primăria Capitalei prin ASSMB, un spital de referință în domeniul nefrologiei din România, care în acest moment este spital-suport pentru pacienții Covid-19.

Am vizitat spitalul Carol Davila, o unitate medicală în care Primăria Capitalei a investit serios în ultimii trei ani - peste 4,4 milioane de euro, din care aproximativ 3,7 milioane euro numai în aparatură medicală de top. În urma acestor alocări, aici funcționează un compartiment nou de urologie și o secție nouă, modernă, de Terapie Acută Nefrologică, dotate cu echipamente de înaltă tehnologie medicală. Avem în acest spital un centru de hemodializă modern care și-a mărit capacitatea si a fost dotat cu aparate de hemodializă noi, de ultimă generație.

Pentru că am înțeles impasul în care s-ar putea afla pacienții cu afecțiuni renale care au nevoie de dializă în această perioadă dificilă, extrem de vulnerabili în fața virusului SARS-CoV-2, am decis ca această unitate medicala să devină spital-suport COVID-19. Unitatea a fost pregătită acum 3 săptămâni pentru a prelua pacienții cu dublă patologie: care au nevoie periodic de dializă și care, în același timp, sunt cofirmați cu Covid-19.

Toate cele 19 spitale pe care le administrăm, prin ASSMB, sunt pregătite să-și primească pacienții în depline măsuri de siguranță.”

Cele peste 200 de cadre medicale ale Spitalului Carol Davila au beneficiat de echipamente de protecție adecvate situației. Începând din data de 26 martie, această unitate medicală a primit de la Primăria Capitalei, prin ASSMB, aproximativ 500 de combinezoane, 300 de perechi de ochelari, 20.000 de măști și 15.000 de mănuși.

Furnizarea de materiale de protecție continuă cu distribuirea de dezinfectanți; chiar astăzi, spre exemplu, se distribuie dezinfectanți pentru mâini.

Spitalul Carol Davila a beneficiat, de asemenea, de amenajarea unui spațiu dedicat triajului epidemiologic, activitate esențială în contextul adoptării unor măsuri speciale de protecție.

Dr. Victor Strâmbu, managerul spitalului „Carol Davila”: „Pregătirea a început cu regândirea circuitelor. Arhitectura spitalului ne-a permis să-l separăm în două mari zone. Blocul A, cu 3 etaje, este destinat pacienților Covid-19: etajul I, cu 11 posturi de dializă, etajul II, în care anul trecut a fost terminată investiția pentru Terapie Acută Nefrologică (terapie intensivă), care cuprinde 7 ventilatoare, 2 dializoare, pentru pacienții gravi și critici. Etajul 3 l-am păstrat ca zonă tampon pentru eventualul personal medical contaminat. Se lucrează în ture de 4 ore, având în vedere că purtăm aceste combinezoane pe toată durata, iar personalul este asistat la echipare-dezechipare, pentru a reduce cât mai mult posibilitatea infectării.”

Reamintim faptul ca, pentru personalul medical aflat în linia întâi în lupta cu noul coronavirus, PMB a pus la dispoziție 4 hoteluri în Capitală, beneficiari fiind medicii și asistenții medicali de la Spitalele Colentina, Babeș si Davila. De la acest spital, până în prezent, au fost cazate 40 de persoane, numărul lor urmând să crească, mâine, la 60 de persoane.