MĂRTURII DIN PRIMA LINIE
𝑀𝑎̆𝑟𝑡𝑢𝑟𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑒 - ”𝑆𝑎𝑐𝑟𝑖𝑓𝑖𝑐𝑖𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖𝑛𝑒𝑣𝑖𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑒!”
𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥 𝗮𝗹 𝐒𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥𝘂𝗶 𝐂𝐥𝐢𝐧𝐢𝐜 𝐝𝐞 𝐁𝐨𝐥𝐢 𝐈𝐧𝐟𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐚𝐬𝐞 𝐬̦𝐢 𝐓𝐫𝐨𝐩𝐢𝐜𝐚𝐥𝐞 ”𝐃𝐫. 𝐕𝐢𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐁𝐚𝐛𝐞𝐬̦” – 𝐃𝐫. 𝐒𝐢𝐦𝐢𝐧-𝐀𝐲𝐬𝐞𝐥 𝐅𝐋𝐎𝐑𝐄𝐒𝐂𝐔, 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭̧𝐢𝐚𝐫 𝐔𝐌𝐅: ”Noi, infecţioniștii, suntem clădiţi un pic altfel. Suntem obișnuiţi cu bolile transmisibile, cu ideea de contagiune, de epidemie, cu bolnavii infecţioși. Suntem mereu în expectativă în faţa unei epidemii sau chiar pandemii. Poate și un pic mai cinici, mai realiști.
Astfel încât pandemia din China ne-a trezit interesul medical, dar grozăvia evoluţiei bolii, așa cum era transmisă în mass-media, ne-a umplut de fiori reci. Mda, vine și la noi și nu știm mare lucru despre acest virus... Trebuie să ne mobilizăm. Da, e contagioasă, da, suntem și noi în mare pericol, dar suntem obișnuiţi. Să purcedem la treabă!
Sigur, suntem și noi tot oameni. Unii dintre noi, mai puţin experimentaţi și mai tineri, clachează nervos. Frica de contagiune, intensitatea disproporţionată a relatărilor media își pun amprenta pe reacţiile unora dintre noi. Dar „sfatul bătrânilor” compensează mare parte.
𝐴𝑠̦𝑎 𝑠𝑒 𝑖̂𝑛𝑣𝑎𝑡̧𝑎̆ 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑒, 𝑠𝑎𝑐𝑟𝑖𝑓𝑖𝑐𝑖𝑢𝑙 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖𝑛𝑒𝑣𝑖𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙, 𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑒. Așa că, ne organizăm. Care secţie e cea mai potrivită? După deliberări repetate ale comitetului director, alegem pavilionul B4. Este renovat, cu posturi de oxigen noi peste tot, cu radiologie separată.
Foarte potrivit pentru o secţie autonomă de COVID-19. Are 60 de paturi, foarte bine pentru început. Va urma pavilionul care are în structură secţia de terapie intensivă. Acesta are 200 de paturi și înglobează patru secţii. Are radiologie, farmacie. Perfect! Apoi vor urma celelalte secţii ale spitalului, B3, B2, Casa Doru. Dermatologia o ţinem pentru odihna personalului, pe care începem să-l organizăm.
...𝑀𝑎̆ 𝑠𝑖𝑚𝑡 𝑐𝑎 𝑢𝑛 𝑔𝑒𝑛𝑒𝑟𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑎𝑟𝑚𝑎𝑡𝑎̆, 𝑐𝑢 𝑜 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑜𝑛𝑠𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑢𝑟𝑖𝑎𝑠̦𝑎̆ 𝑓𝑎𝑡̧𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖𝑖 𝑚𝑒𝑖. ...Încep cicluri de câte șase zile în pavilionul B4, cu gărzi la fiecare trei zile, restul rămânând, prin rotaţie, în secţie, în timpul normal de lucru. Deși nimic nu mai e „normal” într-o lume în plină pandemie, însoţită de groază și lipsuri.
𝑭𝒊𝒆𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒊 𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒄𝒂𝒔𝒂̆ 𝒐 𝒇𝒂𝒎𝒊𝒍𝒊𝒆. Ce ne facem cu riscul expunerii? Decidem să întrerupem legătura directă cu aceasta, prin organizarea cazării în spital, în pavilionul de Dermatologie. Nu e ideea noastră, ci a confraţilor chinezi care au procedat așa.
E dificil, dar e temporar. Din fericire trăim în era digitală; putem să ne vedem și să ne auzim în timp real cu cei de acasă. Colegele noastre asistente medicale, infirmiere și îngrijitoare procedează la fel.
Anunţăm echipele pe zile și pavilioane. Și începem când apare primul pacient. De fapt, primii trei, că au venit simultan. Glumim pe seama colegei tinere care „a tras lozul câștigător”, cu ea încep turele. Medici, asistenţi și infirmiere, umăr la umăr, își ocupă locul anterior desemnat în echipe.
Ca infecţioniști, suntem obișnuiţi cu echipamentele de protecţie. Să nu uităm că am trecut prin ameninţarea de Ebola, prin pandemia de gripă H1N1, iar la ordinea zilei sunt cazurile de boli de import care mai de care mai ciudate și posibil înalt contagioase, pe care le consultăm în mod „tradiţional” având în vedere specificul clinicii – de boli infecţioase și tropicale.
Ne documentăm pe site-ul OMS, ECDC și INSP despre nivelul de protecţie necesar. Întocmim scheme de echipament în funcţie de nivelul de expunere, exersăm echiparea, iar filmuleţele făcute de colegii din Terapie Intensivă ne sunt de mare folos.
𝐷𝑎, 𝑒 𝑔𝑟𝑒𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑡𝑎𝑖 𝑐𝑢 𝑜𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑢 𝑐𝑜𝑚𝑏𝑖𝑛𝑒𝑧𝑜𝑛, 𝑚𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝐹𝐹𝑃3 𝑠𝑎𝑢 𝑁95, 𝑜𝑐ℎ𝑒𝑙𝑎𝑟𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑣𝑖𝑧𝑖𝑒𝑟𝑎̆, ℎ𝑎𝑙𝑎𝑡𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑒𝑟𝑚𝑒𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒, 𝑑𝑜𝑢𝑎̆ 𝑝𝑒𝑟𝑒𝑐ℎ𝑖 𝑑𝑒 𝑚𝑎̆𝑛𝑢𝑠̦𝑖. 𝐸𝑐ℎ𝑖𝑝𝑎𝑡, 𝑑𝑒𝑧𝑒𝑐ℎ𝑖𝑝𝑎𝑡, 𝑎𝑡𝑒𝑛𝑡̧𝑖𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑎𝑚𝑖𝑛𝑎𝑟𝑒! 𝑁𝑢 𝑒 𝐸𝑏𝑜𝑙𝑎, 𝑑𝑎𝑟 𝑛𝑢 𝑣𝑟𝑒𝑚 𝑛𝑖𝑐𝑖 𝐶𝑂𝑉𝐼𝐷-19.
𝐴𝑝𝑎𝑟 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑎𝑧𝑢𝑟𝑖 𝑔𝑟𝑎𝑣𝑒. Echipa noastră de specialiști și rezidenţi de Terapie Intensivă, coordonaţi de medicul șef de compartiment, medic primar ATI, începe turele. Deși are doar nouă paturi, acest compartiment este foarte greu și important.
Toate cazurile grave din spital ajung aici, mulţi pacienţi își găsesc salvarea aici. Medicul infecţionist, permanent în echipă cu specialistul de Terapie Intensivă, este parte componentă a terapiei. Echipele funcţionează perfect, pacienţii încep să sosească din ce în ce mai mulţi. Începe munca, lupta permanentă cu moartea...
Se umple pavilionul B4. Trecem în pavilionul A. Jonglăm cu pacienţii: suspecţii, pe aripa stângă, în saloane individuale. Confirmaţii trec pe dreapta. Pozitivii asimptomatici se mută la etajul III. Apar primele cazuri cu posibilă transmitere locală; gata, aripa dreaptă de la etajul II le este dedicată. Încercăm să fim cât mai corecţi din punct de vedere epidemiologic.
Toată lumea este în siguranţă. Crește numărul de pacienţi, multe spitale ne cer sprijinul pentru testare, ne somează să primim transferuri. Colegii cu alte specialităţi se sperie mai ușor. Dar rezistăm, îi ajutăm și încercăm să dăm cele mai bune sfaturi.
𝙈𝙖𝙞 𝙚𝙭𝙞𝙨𝙩𝙖̆ 𝙤 𝙚𝙘𝙝𝙞𝙥𝙖̆ 𝙛𝙤𝙖𝙧𝙩𝙚 𝙞𝙢𝙥𝙤𝙧𝙩𝙖𝙣𝙩𝙖̆, 𝙘𝙚𝙖 𝙖 𝙢𝙚𝙙𝙞𝙘𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙙𝙚 𝙡𝙖𝙗𝙤𝙧𝙖𝙩𝙤𝙧, 𝙧𝙖𝙙𝙞𝙤𝙡𝙤𝙜𝙞𝙚 𝙨̦𝙞 𝙖𝙣𝙖𝙩𝙤𝙢𝙞𝙚 𝙥𝙖𝙩𝙤𝙡𝙤𝙜𝙞𝙘𝙖̆, 𝙥𝙡𝙪𝙨 𝙛𝙖𝙧𝙢𝙖𝙘𝙞𝙨̦𝙩𝙞𝙞. Fără ei nu se poate face medicină. Fără ei nu ai un diagnostic cert. Iar ei sunt foarte harnici, meticuloși dar și eficienţi. Pun la punct rapid metodele de diagnostic molecular, examinarea radiologică a acestor pacienţi foarte contagioși, tot ce înseamnă investigaţii specifice.
Avem diagnostic de certitudine. Avem medicaţia posibil eficientă. Cercul este complet! Prima echipă a ieșit din ture. Medicii sunt în izolare 14 zile, până vedem că sunt bine și pot să revină în spital. Dar asta doar până se umple spitalul, că atunci nu va mai sta nimeni în izolare. Așa încercăm să ne păstrăm rezerva umană și starea de spirit.
Adrenalina primei echipe e încă prezentă și li se inoculează următorilor, plus relatările planurilor la ieșirea din ture: cele cinci cutii cu îngheţată care o așteaptă pe una dintre colegele din prima echipă, somnul cu telefoanele închise (nu prea crede nimeni!), statul degeaba (dar cu internetul deschis permanent pe articole de ultimă oră) etc. În plină pandemie, ce mi se pare mai important este spiritul de echipă.
Echipa Babeș este bine închegată, eficientă și rezistentă. Simt că mă pot baza pe toţi oamenii din spital, fiecare își realizează aportul la succesul actului medical. Responsabilitatea mea este imensă și nu îi pot dezamăgi.
Trebuie să le asigur echipamentele de protecţie, trebuie să întocmesc, împreună cu comisia de specialitate, protocolul local, trebuie să asigur traseul pacientului, trebuie să avem reactivi pentru laborator și multe altele. Și nu în ultimul rând să-i încurajez. Cineva îmi spunea, glumind: „Dacă tu o iei la goană, o rup toţi la fugă”. Nu e cazul. Suntem toţi pe metereze și apărăm cetatea!
https://www.viata-medicala.ro/dosar/sacrificiul-este-inevitabil-in-aceasta-profesie-16277