Puncte de triaj în toate spitalele administrate de Primăria Municipiului Bucureşti prin ASSMB
Primarul General, Gabriela Firea:
Am verificat azi una dintre zonele de triaj organizate in timp record de catre Primaria Capitalei, prin ASSMB, la spitalul Malaxa, unul din cele 19 spitale din subordine. În toate spitale administrate de noi au fost create zone de triaj, pentru ca toți pacienții, sau potențialii pacienți, să fie verificați mai întâi dacă au fost infectați cu virusul care provoacă boala COVID-19, înainte de a fi consultați de personalul medical.
Printr-o mobilizare exemplară, la 10 dintre aceste spitale, inclusiv Malaxa, au fost amenajate puncte exterioare de triaj, fiind instalate containere care dispun de toate utilitățile necesare și sunt dotate cu echipamentele medicale necesare activității de triaj.
Containerele au fost amplasate de Primăria Capitalei, prin ASSMB, într-un termen-record de doar două zile de la data primirii solicitărilor din partea spitalelor”.
Directorul medical al ASSMB, dr. Turkes Ablachim, a declarat ca in aceasta perioada, ASSMB a avut o activitate foarte intensa, au fost mobilizate toate resursele pentru asigurarea tuturor condițiilor necesare celor 19 spitale aflate in administrare:
“Am răspuns foarte prompt cererilor unitatilor medicale și în timp foarte scurt s-au amplasat puncte de triaj. Condițiile din aceste puncte de triaj sunt de siguranță maximă, atât pentru personalul medical cât și pentru pacienți.
Un alt obiectiv foarte important al ASSMB a fost asigurarea de echipament protecție. De două zile aceste materiale de protecție au început să vină, au fost comandate suplimentar, față de cele achiziționate de spitale. In ceea ce priveste pregatirea spitalului Colentina, ca unitate medicala destinata pacientilor bolnavi de Covid-19, s-au luat masuri foarte riguroase, cu ajutorul specialiștilor de la DSP, cu colaborarea medicilor de la institutul Matei Balș, astfel că în prezent, la spitalul Colentina există zone verzi, galbene și roșii in functie de riscul la care este expus personalul medical, astfel încât aceștia să se echipeze corespunzător.
De asemenea, s-au facut sesiuni de instruire a personalului medical, esentiale in aceasta perioada”.
Circuit separat pentru urgențe și pentru ambulatoriu
Directorul spitalului Malaxa, dr. Alexandru Stefanescu, a explicat ca la intrarea in curtea spitalului, pacientii sunt directionati catre containerele de triaj in functie de tipul de serviciu medical solicitat existand un circuit separat pentru urgențe și pentru ambulatoriu.
Personalul medical din container, echipat corespunzator, efectueaza operatiunea de triaj epidemiologic. Aceasta consta in evaluarea pacientilor prin intrebari tintite, care sa releve istoricul recent de calatorie si perioada, eventualul contact direct cu o persoana confirmata infectata si evaluarea starii de sanatate, urmarind simptomatologia specifica (tuse, febra sau istoric recent de febra, dificultati de respiratie, samd). Termometrizarea se efectueaza printr-un dispozitiv non-contact.
La nivelul containerului există dispozitive de dezinfectare la dispozitia pacientilor.
In urma procedurii de Triaj Epidemiologic, medicul stabileste calitatea de caz suspect sau caz non-suspect a pacientului examinat.
Daca pacientul este nonsuspect, acesta primeste accesul in spital avand asupra sa fisa de triaj epidemiologic. Daca pacientul este suspect, in functie de starea de sanatate și patologia specifica, se initiaza o procedura speciala, foarte clar stabilita la nivelul spitalului.
*Testarea bucurestenilor se va realiza! Au fost comandate testele*
Referitor la testarea bucurestenilor, Primarul General a explicat: Avand in vedere ca Primaria Capitalei nu a fost sprijinita in acest demers initiat de managerul institutului Matei Bals, prof. Dr. Streinu Cercel, foarte important pentru sanatatea cetatenilor, am decis sa nu mai facem declaratii pe acest subiect.
Insa, pentru ca primesc foarte multe intrebari pe aceasta tema din partea bucurestenilor fac doar cateva precizari: proiectul se va face, il realizeaza Institutul Matei Bals, impreuna cu INSP, sustinut logistic de Primaria Capitalei, prin ASSMB si cele 6 primarii de sectoare.
Cu totii am facut deja comanda de teste, cate 2 teste (un test anticorpi si un test antigen) pentru fiecare din cei 10.500 de bucuresteni care vor fi testati.
Aceste teste vor ajunge in tara in cateva zile, am facut toate demersurile, inclusiv la ambasadele tarilor de unde provin aceste teste.
Intre timp, specialistii lucreaza pentru stabilirea esantionului de bucuresteni care va fi testat iar curand va incepe si testarea propriu-zisa.
Doresc sa ii asigur pe bucuresteni ca nu facem altceva decat sa venim cu solutii bune pentru a le proteja sanatatea.