CONFERINȚELE ”INIMI TINERE BAT PENTRU TINE”, UN SUCCES PRINTRE TINERII STUDENȚI DIN ȘAPTE CENTRE UNIVERSITARE DIN BUCUREȘTI

CONFERINȚELE ”INIMI TINERE BAT PENTRU TINE”, UN SUCCES PRINTRE TINERII STUDENȚI DIN ȘAPTE CENTRE UNIVERSITARE DIN BUCUREȘTI

În 2017, Primarul General, Gabriela Firea, a semnalat criza de sânge din București și a sprijinit o serie de inițiative pentru donarea de sânge, printre care și acordarea unui teren pentru construirea unei clădiri noi pentru Centrul de Transfuzii și Institutul de Hematologie Transfuzională.

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, care are în administrare și cabinetele medicale universitare, a continuat această inițiativă și a organizat o serie de workshop-uri, anul acesta, sub titulatura ”Inimi tinere bat pentru tine.”

Conferințele s-au desfășurat în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină BucureștiRegistrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, programul național N-avem SANGE, precum și cu alți parteneri importanți și au fost un succes. Pe parcursul a trei luni, am fost prezenți în fața a SUTE de studenți din cele mai importante centre universitare bucureștene, dintre care aminim Universitatea Politehnica BucurestiUniversitatea De Stiinte Agronomice Si Medicina Veterinara Bucuresti sau Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila. Invitați de seamă le-au vorbit tinerilor despre importanța donării de sânge și despre cât de acută e nevoia de sânge în România, unde procentul de donare e sub doi la sută, în timp ce media europeană este de peste 5 la sută. 
Turkes Ablachim, Director Medical al Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București:
”Aș vrea ca împreună să reușim să schimbăm mentalități, să fim cei care învățăm să ne gândim și la ceilalți. Îndemnul nostru este să vă gândiți că noi toți avem puterea să salvăm pe cel care poate fi în suferință. Medicii noștri din universități sunt alături de dumneavoastră să vă ofere toate informațiile pe care le doriți și să vă răspundă la întrebările pe care, poate, le aveți. În aceste demersuri am colaborat cu domnul Marian Costache, inițiator al programului ”N-avem sânge!” și cu Centrul de Transfuzie Sanguină București și anii trecuți am demarat mai multe campanii de donare de sânge.”

Marian Costache, bloodFluencer, inițiator al programului N-avem SANGE:
”În mod consecvent se comunică doar starea de alertă în privința lipsei de sânge (...) Nu și-a pus nimeni problema să comunice și beneficiile donării recurente de sânge, lucru către care noi am încercat în ultimii ani, de când avem proiectul ”N-avem Sânge!” să ne îndreptăm. Împreună cu Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București vrem să construim comunitatea, adică să menținem un flux continuu de informații, să avem niște legături solide cu cei care donează în mod recurent, să le aducem lor recunoaștere și să le comunicăm, în continuare, avantaje și beneficii rezultate din donarea recurentă de sânge.”

Un mesaj puternic a avut pentru studenți și Radu Gănescu, președintele asociației COPAC -Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania.Pentru că suferă de talasemie majoră, Radu Gănescu nu poate supraviețui decât prin transfuzii periodice de sânge. 
”Din punctul de vedere al unui pacient ca mine care mâine trebuie să aibă o pungă de sânge, am nevoie de acel sânge indiferent dacă există donator sau nu. De multe ori dacă donați o dată în viață nu înseamnă că v-ați încheiat ceea ce înseamnă datoria de cetățean. Spun asta pentru că e nevoie de sânge și mâine și poimâine. Noi avem nevoi de donatori și mai ales de donatori fideli care să vină periodic să doneze sânge. Un donator nu va salva o singură viață. Dintr-o pungă de sânge poți salva trei vieți.” a precizat Radu Gănescu.

Gheorghe Tache, Președintele Asociației Transplantaților din România: ”Donarea de organ solid în scop terapeutic, și aici mă refer la rinichi, este pe primul loc ca număr de proceduri în România. Urmează apoi transplantul de ficat și cord. La noi în țară, până în 2017, s-au realizat transplanturi de rinichi, cord și ficat iar de anul trecut se face și transplant de plămâni, prin acreditarea Spitalului Clinic Sfânta Maria.”

Tinerii au aflat de la echipa de medici de la Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice care sunt pașii de urmat pentru a deveni donator voluntar.
”Nu știu câți dintre dumneavoastră știu că în România se poate face transplant de celule stem hematopoietice, procedură ce poate să vindece cancere de sânge. Lucrul acesta este posibil din 2013. Aceasta înseamnă că români empatici, fără să aibă vreun beneficiu, sunt înscriși în Registru și pot deveni donatori în cazul în care un bolnav se dovedește compatibil cu transplantul”, a spus dr. Aurora Dragomirișteanu, Director general al RNDVCSH.

Directorul Centrul de Transfuzie Sanguină București, Dr. Doina Goșa a subliniat cât de mare e nevoia de sânge pentru capitală și nu numai. 
”Noi desfășurăm campanii de donare de sânge împreună cu studenții, avem o relație strânsă. Nevoia de sânge este foarte mare în București, pentru că noi, practic, asigurăm cu produse sanguine 60 de spitale. Nici transplantul și nici tratamentul pentru leucemie nu ar fi posibile fără sânge”, a subliniat Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine București Dr. Doina Goșa.

 

30 la sută dintre studenții prezenți la cele șapte conferințe organizate de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, și care au completat chestionarele A.S.S.M.B., au declarat că au donat sânge, cel puțin o dată și pentru asta le mulțumim. 
Mulțumim Ligiilor Studenților și rectorilor de la fiecare universitate în parte pentru că au făcut posibile aceste evenimente. Mulțumim Rețelei de Medicină Școlară și medicilor din Rețeaua de Medicină Școlară universitară pentru implicare și efortul depus pentru ca aceste conferințe să se desfășoare în cele mai bune condiții. 
Conferințele ”Inimi Tinere Bat pentru Tine” au avut loc în perioada februarie-aprilie 2019 în următoarele centre universitare: Universitatea Politehnica Bucuresti, ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI,Universitatea de Medicină și Farmacie Carol DavilaUniversitatea De Stiinte Agronomice Si Medicina Veterinara BucurestiUniversitatea Tehnică de Construcţii din BucureştiUniversitatea Națională de Muzică BucureștiFacultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației. Acest demers al A.S.S.M.B. va continua și în anul universitar viitor.