DEFICIENȚELE DE VEDERE ALE COPIILOR DUMNEAVOASTRĂ POT FI DEPISTATE DE MEDICUL ȘCOLAR ÎN CABINET!
Analizând datele obţinute prin examenele de bilanţ ale stării de sănătate din colectivitățile de preșcolari și elevi, se observă că, în ceea ce privește ponderea primelor trei afecțiuni cronice în mediul urban, pe primul loc se situează viciile de refracție, urmate de obezitatea de cauză neendocrină și deformările coloanei vertebrale. În municipiul București examenele de bilanț efectuate în cadrul cabinetelor din Rețeaua de Medicină Școlară ASSMB, confirmă aceeași ierarhie, viciile de refracție având incidența cea mai mare. Astfel, în anul școlar 2018 – 2019 în cabinetele de medicină școlară au fost identificate 8305 vicii de refracție la un total de 90359 de elevi examinați în cadrul examenelor de bilanț. În cele ce urmează vom aborda cea mai frecventă afecțiune întâlnită în rândul copiilor și adolescenților: VICIILE DE REFRACȚIE. Ochiul funcționează asemănător unei camere video – componentele sale acționează împreună pentru a putea vizualiza lumea din jurul nostru. De aceea, sănătatea ochilor trebuie să primeze, mai ales atunci când este vorba de copiii noștri. Problemele de sănătate, la nivel ocular, au un mare răsunet asupra capacității de adaptare la efort a copiilor, deci, cu implicaţii majore asupra procesului instructiv-educativ şi, mai ales, asupra rezultatelor obţinute de elevi în cadrul acestuia. Afecțiunile care intră în categoria viciilor de refracție sunt miopia, hipermetropia și astigmatismul. Acestea sunt cauzate de o formă imperfectă a ochiului, dar pot fi favorizate și/sau agravate de un iluminat artificial necorespunzător, păstrarea unei distanțe necorespunzătoare față de obiectul privit sau față de monitoare ori ecranul telefoanelor mobile. 1. Miopia – o treime din populația lumii este diagnosticată cu miopie făcând-o una dintre cel mai des întâlnite afecțiuni oculare. Persoanele diagnosticate cu miopie întâmpină dificultăți în vederea la distanță, dar văd bine de aproape chiar și mici detalii. Este o afecțiune fie genetică, fie cauzată de activitățile care obosesc prea tare ochiul, cum ar fi cititul intens și foarte aproape de ochi sau timpul îndelungat petrecut în fața monitoarelor, fară pauză. Simptomele sunt următoarele: vedere neclară la distanță, nevoia de a privi cu ochii întredeschiși la distanță, dureri de cap și senzații de oboseală vizuală, clipit excesiv, frecarea frecventă a ochilor etc. 2. Hipermetropia – persoanele cu hipermetropie văd obiectele aflate la distanță, însă au dificultăți la vederea de aproape. Această afecțiune îngreunează activitățile de citire, lucrul la calculator și alte activități similare. Simptomele sunt următoarele: dificultăți în vederea obiectelor aflate în apropiere, dureri oculare, senzație de arsură și oboseală oculară, tendința de a privi obiectele apropiate cu ochii întredeschiși, dureri de cap în timpul activităților care presupun lucrul cu obiecte apropiate etc. 3. Astigmatismul – reprezintă o condiție vizuală frecventă, în care simptomul principal este vederea neclară, atât la distanță cât și de aproape. Alte simptome: dureri de cap, oboseală, privitul cu ochii întredeschiși, disconfort și iritare oculară, afectarea vederii nocturne, dificultăți în citirea cifrelor și literelor asemănătoare: E, B, P, F și 8 . Viciile de refracție pot fi corectate prin purtarea de ochelari de vedere sau lentile de contact. Copiii ar trebui să meargă periodic la un control oftalmologic, iar pentru fiecare afecțiune din categoria vicii de refracție se va prescrie un tratament personalizat, în funcție de nevoile fiecărui pacient. Dacă observați unul sau mai multe dintre simptomele sus menționate, mergeți împreună cu copilul la cabinetul de medicină școlară din cadrul unității de învățământ a acestuia. Medicul școlar poate identifica prezența viciilor de refracție și va face recomandările necesare în vederea realizării consultului oftalmologic pentru copilul dumneavoastră. De asemenea, vă invităm să urmăriți pagina de Facebook a Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, precum și site-ul www.assmb.ro, unde veți găsi și alte informații de interes pentru dumneavoastră. Vă mulțumim că înțelegeți importanța acțiunilor noastre pentru sănătatea copiilor dumneavoastră! Cu prietenie, Echipa ASSMB
|
|
Primiți acest mesaj ca urmare a completării unui formular de consimțământ cu privire la prelucrarea datelor personale și informarea dvs., în cadrul campaniilor ”Sănătatea e în mâinile tale”, ”Campania de Promovare a Sănătății Orale” și ”Copiii sănătoși ai Bucureștiului” desfășurate de Primăria Capitalei prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, în unitățile de învățământ de stat din București sau ați participat la proiectele desfășurate de către A.S.S.M.B ori v-ați abonat la newsletter pe website-ul nostru: www.assmb.ro Copyright © 2019, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București A.S.S.M.B Toate drepturile rezervate. Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București 40155 București Romania, Str. Sf Ecaterina . nr. 4 021.310.10.59 www.assmb.ro Dacă nu doriți să mai primiți mesajele noastre sau ați primit acest mesaj dintr-o eroare, vă puteți dezabona aici. Acest mesaj a fost direcționat către dvs.? Vă puteți abona aici. Dacă aveți propuneri sau sugestii, vă rugăm să ni le împărtașiți la propuneri@assmb.ro
Acest mesaj nu poate fi considerat SPAM, deoarece conține toate datele de identificare ale expeditorului.
|
|
|
|