Alergia nu este o rușine!

Alergia nu este o rușine!
 
Suntem preocupați în permanență de sănătatea celor mici și tocmai de aceea revenim și insistăm ca, în cazul în care aveți un copil care are alergie alimentară severă, să ne semnalați acest lucru. 

Doar cu ajutorul dumneavoastră vom putea să gestionăm orice situație care poate să apară, iar personalul medical din cabinetele de medicină școlară, precum și cadrele didactice, se vor asigura că toți copiii cu alergii vor fi protejați și vor beneficia de cele mai bune îngrijiri.

Ne puteți semnala acest lucru la începutul anului școlar, moment la care vă recomandăm să vă prezentați la cabinetul unității de învățământ cu documentele medicale pe care le dețineți și unde veți completa Chestionarul pentru Alergii. În acest fel, întreaga echipă a școlii se va implica corespunzător în gestionarea cazului.

Pentru copiii cu alergie alimentară severă și care au recomandare de la specialistul alergolog, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București asigură  GRATUIT  autoinjectoare Epipen.
 
Toate datele medicale transmise de dumneavoastră sunt protejate de confidențialitatea diagnosticului și de reglementările legislației privind datele cu caracter personal!

Știți care sunt diferențele dintre o alergie alimentară și o intoleranță alimentară?
Alergie sau intoleranță?
Alergia alimentară
  • nu apare la primul contact cu alimentul (etapa de sensibilizare)
  • debut: brusc, la scurt timp după consumul alimentului (de la câteva minute până la două ore)
  • manifestările: întotdeauna reproductibile după consumul alimentului, indiferent de cantitate
  • poate fi declanșată de contactul cu cantități foarte mici din alimentul respectiv (urme)
  • poate pune în pericol viața pacientului pentru unele alimente se poate induce toleranța prin protocoale de desensibilizare
 
Intoleranța alimentară
  • poate apărea de la primul contact cu alimentul (fără sensibilizare)
  •  debut:  treptat, după câteva ore de la contactul cu alimentul
  • manifestările-  inconstante, în funcție de canitatea de aliment consumată
  • poate fi declanșată de consumul unor  cantități mai mari de alimente
  • de cele mai multe ori nu pune viața pacientului în pericol
  • nu poate fi indusă toleranța
  • Ex: Intoleranța la lactoză/ fructoză/ gluten (sensibilitatea celiacă/non-celiacă)
 
Cele mai frecvente alergene alimentare

1. Cerealele care conțin gluten (grâul, secara, orzul, ovăzul, hibridele)
2. Laptele
3. Ouăle
4. Arahidele
5. Nucile (migdalele, alunele, nucile, caju, fisticul, nucile pecan, braziliene, de macadamia, de Queensland)
6. Peștele
7. Semințele de susan
8. Soia
9. Crustaceele (crabii, homarii, racii, creveții)
10. Moluștele (midiile, stridiile, calamarii, caracatița)
11. Muștarul
12. Țelina
13. Dioxidul de sulf și sulfiții
14. Lupinul
 
TEORETIC, orice lucru care conține proteine poate fi o sursă alergenică. 
Se cunosc ~ 170 de alimente care pot declanșa alergii alimentare din care s-au izolat peste 400 alergene alimentare grupate, în principal, în 10 familii de proteine, în funcție de structura/rolul pe care îl îndeplinesc.
În Uniunea Europeană sunt considerate periculoase 14 tipuri de alergene alimentare: cereale care conțin gluten (grâu, secară, orz, ovăz, hibride); lapte; arahide; nucifere (migdale, alune, nuci, caju, nuci pecan, nuci braziliene, nuci macadamia sau nuci Queensland, fistic); dioxid de sulf și sulfiți E220-E228 (la o concentrație mai mare de 10 ppm - părți per milion sau mg/kg); muștar; țelină; ouă; semințe de susan; soia; crustacee (crabi, homari, raci, creveți); lupin; pește; moluște (midii, stridii, calamari, caracatiță).


 
Ce trebuie sa faci dacă ai un copil cu alergie alimentară?
 
1. Anunță persoanele care trebuie să știe:
  • cadrele școlare de la unitatea de învățământ
  • asistenta/medicul de la cabinetul medical școlar
  • rudele și prietenii
2. Explică-le adulților și copilului simptomele alergiei alimentare.

3. Fă în scris un plan de acțiune:
  • descrie exact ce trebuie făcut atunci când copilul are o reacție alergică la un aliment
  • numește alimentele la care este alergic!
  • completează chestionarul de alergii al ASSMB!!!

Primăria Municipiului Bucureşti, prin ASSMB - Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, a venit în întâmpinarea acestor probleme prin organizarea unui eveniment LIVE ONLINE pe pagina noastră de Facebook - www.facebook.com/AdministrațiaSpitalelor

În cadrul acestui eveniment au fost abordate teme de interes privind tipurile de alergii la copii, precum și metode de prevenire și tratament, susținute de doamna Doctor Roxana Sfrenț-Cornățeanu, medic în cadrul Rețelei de Medicină Școlară ASSMB și Medic Specialist în Alergologie și Imunologie Clinică (https://www.educatie-alergii.ro/profile/dr-roxana-sfrent-cornateanu/)

Pentru a viziona transmisiunea completă, dați click pe imaginea de mai jos:
NOUTĂȚI ASSMB
 
CONSULTAȚII ȘI TRATAMENTE
STOMATOLOGICE GRATUITE

Peste 5.500 de tratamente stomatologice GRATUITE pentru elevi și studenți, în doar trei săptămâni de la deschiderea cabinetelor.
Cabinetele sunt ultra-moderne, dotate cu aparatură de ultimă generație, iar cadrele medicale sunt foarte bine pregătite și știu cum să-i abordeze pe copii, astfel încât să nu le fie teamă.
Avem și multe mesaje primite de la părinții ai căror copii au beneficiat de consultații și tratamente în cabinetele școlare, în ultimele zile, încântați de felul în care au fost primiți și tratați. Vă redăm doar câteva dintre ele:
Doamna dr. Şerban și doamna asistentă Alina sunt două doamne super de treabă care interacționează cu copiii în mod interactiv, iar cei din staff sunt foarte amabili. Recomand!”- ne spune Alina.
Mulțumim! Am fost în sectorul 5 (incinta liceului Moțoc) sunt foarte mulțumită de întreg personalul medical pentru profesionalism cât și pentru buna organizare și curățenia din cabinet. Mulțumim doamnelor de la recepție pentru amabilitate. Pe viitor ar trebuie să existe asemenea cabinete pentru copii și adolescenți deoarece sănătatea orală trebuie menținută din copilărie pentru o populație sănătoasă matură.” – ne-a transmis Florentina. Mai multe detalii aici.
 

Avem un nou grup adresat persoanelor care au participat la cele două ediții ale proiectului FIV- ”O șansă pentru cuplurile infertile”, dar și pentru cei interesați să aplice la acesta. Invităm pe toată lumea să-și povestească experiența personală sau să pună întrebări: 
https://www.facebook.com/groups/317173539325201/

Cu această ocazie și cu mare bucurie anunțăm nașterea celui de-al 400-lea copil, prin programul “FIV* - O șansă pentru cuplurile infertile” - un sprijin financiar binevenit, de 13.800 lei/cuplu, pentru achitarea procedurilor medicale necesare.

*Din cauza pandemiei COVID-19, proiectul este momentan oprit, din motive independente de noi. În momentul în care vom avea noutăți, vom anunța acest lucru pe toate căile posibile (site-ul nostru   www.assmb.ro  sau Facebook, www.facebook.com/administratiaspitalelor, Instagram https://www.instagram.com/a_s_s_m_b/   și YouTube https://www.youtube.com/channel/.
 
Pentru a fi la curent cu evenimentele și campaniile pe care le vom desfășura în viitor,
vă invităm să accesați site-ul nostru  www.assmb.ro sau să ne urmăriți pe 
Facebook www.facebook.com/administratiaspitalelor, Instagram https://www.instagram.com/a_s_s_m_b/ și
YouTube https://www.youtube.com/channel/.
Urmăriți-ne pe
Rețelele de Socializare
pentru a fi la curent
cu noutățile!
 
 
Răsfoiți
Arhiva Newsletter
pentru articolele care
vă interesează!
Primiți acest mesaj ca urmare a completării de către dumneavoastră a unui formular de informare și de consimțământ cu privire la prelucrarea datelor personale. Acesta l-ați completat fie în cadrul campaniilor ”Sănătatea e în mâinile tale”, ”Campania de Promovare a Sănătății Orale” sau ”Copiii sănătoși ai Bucureștiului” (desfășurate de Primăria Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, în unitățile de învățământ de stat din București), fie când ați participat la unul dintre proiectele desfășurate de către A.S.S.M.B, sau atunci când v-ați abonat la newsletter pe website-ul nostru: www.assmb.ro

Toate drepturile rezervate.
Copyright © 2020, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București  A.S.S.M.B.

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București
40155 București România, Str. Sf. Ecaterina, nr. 4
Tel: 021.310.10.59

www.assmb.ro
Dacă nu doriți să mai primiți mesajele noastre sau ați primit acest mesaj dintr-o eroare, vă rugăm să vă dezabonați aici.
Acest mesaj a fost direcționat către dvs.? Vă puteți abona 
aici.
Dacă aveți propuneri sau sugestii, vă rugăm să ni le împărtășiți la 
propuneri@assmb.ro
Acest mesaj nu poate fi considerat SPAM, deoarece conține toate datele de identificare ale expeditorului.