„Chirurgia coloanei vertebrale la copii” - conferință medicală cu participare internațională organizată la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”
La eveniment au participat medici din cadrul unității sanitare administrate de ASSMB, precum și de la alte spitale de stat și private din București - „Marie Curie”, „Grigore Alexandrescu” și Monza.
Invitatul special al conferinței a fost Prof. Dr. Michael Ruf, un renumit chirurg german cu peste 20 de ani de experiență în tratarea diferitelor afecțiuni ale coloanei vertebrale la copii, inclusiv deformări, tumori și afecțiuni degenerative.
Expertiza sa în ceea ce privește chirurgia coloanei este recunoscută la nivel european, intervențiile sale având o rată ridicată de succes. Din 2014, Prof. Dr. Michael Ruf este șeful Centrului de chirurgie spinală, ortopedie și traumatologie din cadrul Clinicii SRH Karlsbad-Langensteinbach.
„Este practic un schimb de experiență între noi și colegii noștri din Germania. Chirurgia coloanei la copil e un domeniu hiperspecializat și atunci cazurile foarte dificile cu greu își găsesc o soluție, chiar și în străinătate. Am găsit de cuviință că nu ar strica să avem o conferință pe teme de chirurgie a coloanei cu o echipă care e destul de avansată, echipa de la Clinica Karlsbad din Germania. Ca și performanță aceasta echipă este una dintre cele mai bune din Europa” - Dr. Costel Vlad, medic primar Ortopedie, director medical Spitalul de Copii Dr. Victor Gomoiu.
Chirurgia coloanei vertebrale la copii este o specialitate deosebit de importantă, deoarece afecțiunile de acest tip pot avea un impact semnificativ asupra dezvoltării celor mici și calității vieții lor pe termen lung.
„Noi în spitalul Gomoiu am parcurs o bună bucată de drum în această direcție a chirurgiei coloanei. Dar pe măsură ce avansăm, întâlnim cazuri din ce în ce mai dificile. Operăm mulți pacienți cu patologie neuromusculară, pacienții noștri se prezintă târziu la medic, unii părinți refuză în mod conștient intervențiile salvatoare. Pentru noi, cei mai dificili pacienți sunt cei neuromusculari, pentru că sunt extrem de fragili din punct de vedere biologic și, în general, au deformări grave, ceea ce face dificilă și intervenția în sine” - Dr. Costel Vlad, Spitalul de Copii Dr. Victor Gomoiu.
La Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu se realizează anual peste 3.000 de operații, dintre care aproximativ 10% vizează sfera neuromusculară, chirurgia coloanei vertebrale, tumorile, precum și alte patologii ortopedice.