ASSMB și CONSILIUL MUNICIPAL AL ELEVILOR, UN PARTENERIAT PENTRU PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ÎN ȘCOLILE ȘI LICEELE DIN BUCUREȘTI
ASSMB - Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și Consiliul Municipal al Elevilor București (CMEB), au încheiat astăzi un Protocol de colaborare, pentru o perioadă inițială de doi ani, în vederea desfășurării unor activități comune de promovare a sănătății în rândul elevilor din unitățile de învățământ de stat din București.
Din partea ASSMB, la ceremonia de semnare a participat directorul general adjunct, Oana Sivache, iar din partea CMEB au fost prezenți președintele Lucian Cismaru și vicepreședintele Andra Dumitrescu.
Cele două părți vor colabora pentru îmbunătățirea nivelului general de educație sanitară în rândul elevilor bucureșteni, precum și pentru conștientizarea importanței adoptării timpurii a unui stil de viață sănătos, care să asigure o dezvoltare echilibrată pe tot parcursul vieții.
“Alături de ASSMB vom contribui la o societate mai sănătoasă, apropiind elevii de sistemul medical și creând noi oportunități inedite pentru colegii noștri. Este important ca elevii să cunoască atât serviciile cabinetelor școlare, cât și să participe la întâlniri interactive cu personalul medical” – Lucian Cismaru, președinte CMEB.
Elevii vor fi implicați la fiecare pas în dezvoltarea campaniilor de educație pentru sănătate derulate de ASSMB și, la rândul lor, vor facilita promovarea pe rețelele sociale a tuturor activităților și evenimentelor care vor fi organizate în comun.
De asemenea, ASSMB și CMEB vor identifica soluțiile cele mai eficiente pentru optimizarea calității serviciilor oferite în cele aproape 600 de cabinete de medicină generală și stomatologie care funcționează în școlile primare și gimnaziale, precum și în liceele din Capitală.
“Sunt sigură că, împreună cu partenerii noștrii de la CMEB, vom crește gradul de informare al copiilor, dar și al părinților, în privința serviciilor gratuite asigurate de cabinetele școlare ale ASSMB, și, de asemenea, vom reuși să-i implicăm direct în implementarea campaniilor de promovare a sănătății pe care le pregătim deja pentru ei.” - Oana SIVACHE, director general adjunct ASSMB.