PARTENERIATUL ASSMB – DSU, LA START! ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ, PRIMELE SESIUNI DE INSTRUIRE A MEDICILOR ȘI ASISTENȚILOR MEDICALI ȘCOLARI ÎN FOLOSIREA TEHNICILOR DE PRIM AJUTOR
PARTENERIATUL ASSMB – DSU, LA START! ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ, PRIMELE SESIUNI DE INSTRUIRE A MEDICILOR ȘI ASISTENȚILOR MEDICALI ȘCOLARI ÎN FOLOSIREA TEHNICILOR DE PRIM AJUTOR
Astăzi, în amfiteatrul de la sediul ASSMB, a avut loc prima sesiune de pregătire susținută de specialiștii Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) cu personalul ASSMB din cabinetele medicale școlare, în baza protocolului de colaborare încheiat recent între cele două instituții.
Zeci de medici din cadrul rețelei de Medicină Școlară vor fi, astfel, instruiți, teoretic și practic, privind folosirea tehnicilor de acordare a primului ajutor în diferite situații, inclusiv atunci când se impune acordarea ajutorului de urgență până la sosirea ambulanței, așa cum prevede legislația în vigoare.
„Departamentul pentru Situații de Urgență este onorat să fie parte a acestui proiect. Credem că primul ajutor ste foarte important și trebuie asigurat atunci când situația o impune. Faptul că începem cu personalul medical din școli, medici și asistenți, este un lucru salutar. De multe ori, poate apărea o situație de urgență și cineva de la fața locului trebuie să se descurce. Să aibă stăpânire de sine și prezență de spirit și să acționeze. Pot apărea situații precum o hemoragie, un traumatism minor sau, mai grav, o criză convulsivă sau un stop cardio-respirator. Atunci, o intervenție promtă poate face diferența între viață și moarte” – Dr. Alin Popa, Șef Serviciu Formare în Medicină de Urgență, Prim Ajutor Calificat și Medicină la Dezastre în cadrul DSU.
ASSMB - Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au încheiat recent un protocol de colaborare, valabil pentru o perioadă de 5 ani, care presupune o serie de cursuri specifice pentru medici, asistenți medicali și elevi.
„Este un curs extrem de interesant. Noi, ca medici școlari, cunoaștem deja multe din situațiile prezentate acum, însă, evident că este extrem de util să afli informații cât mai actuale și să îți reamintești lucrurile învățate. A fost extrem de util, pentru că a fost un curs interactiv și am putut întreba chestiuni de detaliu despre anumite situații punctuale și despre tehnicile de prin ajutor recomandate.Am primit cu mult profesionalism răspunsurile solicitate. În activitatea mea de până acum m-am confruntat și cu situații mai complicate, cu elevi aflați la cursuri, cel mai grav fiind un caz de epilesie” – Justina VOINEAC, medic școlar, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Bucuresti.
În toamnă, după finalizarea instruirii personalului din cadrul Rețelei de Medicină Școlară a ASSMB, vor fi susținute prezentări teoretice și practice pe tema acordării primului ajutor și pentru elevii din școlile și liceele din învățământul de stat din Capitală, care vor fi interesați să participe.
În cadrul parteneriatului cu ASSMB - Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă(DSU) asigură personalul specializat în acordarea primului ajutor calificat și asistenței medicale de urgență, acesta susținând toate demonstrațiile și instruirile teoretice și practice. În viitorul apropiat, se are în vedere extinderea colaborării și în ceea ce privește perfecționarea pregătirii personalului din cele 19 spitale aflate în administrarea Primăriei Capitalei, prin ASSMB, pe linia reacției în cazul situațiilor de urgență și creșterii siguranței pacienților.