PARTENERIATUL ASSMB - UPB DEMAREAZĂ ÎN FORȚĂ! ÎNTÂLNIRE DE LUCRU CU MANAGERII CELOR 19 SPITALE ADMINISTRATE ȘI DECANII UNOR FACULTĂȚI DIN CADRUL UPB
PARTENERIATUL ASSMB - UPB DEMAREAZĂ ÎN FORȚĂ! ÎNTÂLNIRE DE LUCRU CU MANAGERII CELOR 19 SPITALE ADMINISTRATE ȘI DECANII UNOR FACULTĂȚI DIN CADRUL UPB
La sediul ASSMB - Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B.), a avut loc astăzi o întâlnire de lucru la care au participat directorul general Cristian PLUTĂ, directorul general adjunct Oana SIVACHE, rectorul Universității Politehnica București (U.P.B.) Mihnea COSTOIU, alături de managerii celor 19 spitale ale Primăriei Municipiului București și decanii unor facultăți din cadrul UPB.
Reuniunea marchează, practic, debutul efectiv al activităților prevăzute în acordul de parteneriat încheiat între ASSMB și UPB, stabilind cadrul concret de colaborare.
De ambele părți, a fost exprimat interesul pentru organizarea unor schimburi de experiență pe tematici de interes reciproc și inițierea unor proiecte comune de cercetare. De asemenea, s-a discutat deschis despre posibilitatea și modalitățile de organizare a stagiilor de practică ale studenților UPB în cele 19 spitale administrate de ASSMB.
Este vorba, în primul rând, de studenți din cadrul Facultății de Inginerie Medicală și Facultății de Inginerie Chimică și Biotehnologii, care vor avea astfel ocazia să ia contact direct cu aspectele practice ale activității dintr-o unitate sanitară.
Studenții acumulează astfel o experiență utilă, care le va fi cu siguranță folositoare în cazul în care se gândesc că aleagă o carieră în domeniu.
„Ne bucurăm că parteneriatul nostru cu Universitatea Politehnică demarează în forță și am reușit să avem astăzi o întâlnire de lucru foarte bună cu managerii celor 19 spitale. Am stabilit parametrii concreți de colaborare și am identificat ariile de interes comun pe care le vom dezvolta în perioada următoare. Există o „chimie” foarte bună între cele două părți, și sunt convinsă că rezultatele acestei colaborări ne vor depăși așteptările!” - Oana SIVACHE, director general adjunct ASSMB.