#MINUTULDESĂNĂTATE – CE ESTE LUPUSUL? CUM SE MANIFESTĂ ȘI CUM POATE FI TRATAT?

#MINUTULDESĂNĂTATE – CE ESTE LUPUSUL? CUM SE MANIFESTĂ ȘI CUM POATE FI TRATAT?

 

Astăzi, în cadrul seriei #MINUTULDESĂNĂTATE, vă propunem să aflați de la Dr. Rodica Olteanu, medic primar dermato-venerologie la Spitalul Clinic Colentina, informații utile despre lupus, o afecțiune cronică autoimună, care poate provoca inflamații și dureri în orice parte a corpului.

 

În cazul lupusului, sistemul imunitar al pacientului nu reușește să facă diferența între țesuturile proprii și cele străine, astfel atacând propriile țesuturi. Nu există o dovadă certă a cauzelor care provoacă lupusul, dar există o serie de factori declanșatori ai procesului autoimun și pot diferi de la o persoană la alta (expunerea la soare, factori genetici, hormonali, unele medicamente etc.).

 

Lupusul poate fi dificil de diagnosticat, deoarece semnele și simptomele imită adesea alte afecțiuni. Semnul distinctiv al lupusului este iritația facială care seamănă cu aripile unui fluture și apare pe ambii obraji, însă nu în toate cazurile de lupus.

 

Diagnosticul implică un examen clinic amănunțit și analiza simptomelor, dar și a antecedentelor familiale de lupus sau alte altor boli autoimune.

 

Mai multe puteți afla urmărind materialul video realizat împreună cu Dr. Rodica Olteanu, medic primar Dermato-Venerologie în cadrul Spitalului Colentina, administrat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ASSMB - Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

 

NU UITAȚI! Pentru a afla cele mai noi informații despre subiecte medicale de larg interes, accesați canalul nostru de YouTube, secțiunea #MINUTULDESĂNĂTATE: https://www.youtube.com/channel/UCOpX14J_RgbYsQYfkcdalMA

 

#PMB #ASSMB #Sănătate #MinutulDeSănătate