SPITALUL CLINIC COLENTINA, CENTRU DE REFERINȚĂ PENTRU TRATAMENTUL PSORIAZISULUI VULGAR MODERAT ȘI SEVER
În Spitalul Clinic Colentina, administrat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, sunt tratați, anual, peste 350 de pacienți cu psoriazis vulgar sever, care beneficiază gratuit de terapii biologice de top, cele mai moderne și inovatoare existente în acest moment în lume.
Terapiile biologice, rezultate prin tehnici complexe de recombinare genetică au revoluționat tratamentul acestui tip de afecțiune, psoriazisul fiind considerat astăzi o boală sistemică multifațetată, cu implicații grave asupra stării de sănătate și calității vieții pacientului, în general.
Implementat la sfârșitul anului 2008 în dermatologie, cu ajutor guvernamental, de către medici din Spitalul Colentina, Programul Național pentru Tratamentul Psoriazisului vulgar moderat și sever a luat o mare amploare, justificată atât de numărul mare de cazuri în întreaga țară, cât și de severitatea cu care se manifestă boala. Acest tip de patologie este considerată o gravă problemă de sănătate publică.
România beneficiază astăzi de molecule noi, de excepție, care pot reda integral pacientului cu psoriasis atât starea de sănătate, cât și promisiunea unei vieți normale, demne, lipsite de stigmatul unei boli atât de debilitante.
Cazuistica bogată și complexă confirmă profesionalismul medicilor care lucrează în cele două Clinici universitare de dermatologie de la Spitalul Colentina, recunoașterea în țară și în afara granițelor ei fiind o consecință firească.
Astăzi, în România, sunt înregistrați peste 6.500 de pacienți cu psoriazis.