LA BABY BOOM VIITORII PĂRINȚI AU OCAZIA SĂ CUNOASCĂ MEDICI ȘI ASISTENTE DE LA PATRU MATERNITĂȚI DIN BUCUREȘTI, ADMINISTRATE DE PRIMĂRIA CAPITALEI
Pentru prima dată, viitorii părinți din București au ocazia să cunoască condițiile din maternitățile administrate de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București. E primul an în care ASSMB are un stand la cel mai mare târg pentru copii din București - Baby Boom Show. Vă invităm la standul ASSMB, unde viitoarele mămici au ocazia să stea de vorbă cu specialiști din cele patru materniti administrate de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București:
• Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Filantropia Bucuresti;
• Spitalul Clinic Prof. Dr. Panait Sirbu - Maternitatea Giulesti;
• Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino;
• Spitalul Clinic Nicolae Malaxa.
Vizitatorii standului ASSMB se pot înscrie și la o tombolă cu totul specială. Pe perioada târgului Baby Boom Show, zilnic, părinții care ne trec pragul pot câștiga 3 premii din partea maternității Cantacuzino. Premiul întâi este o morfologie de prim trimestru cu dublu test. Premiul doi e o morfologie de trimestrul doi și premiul trei o morfologie de trimestrul trei. Ecografiile vor fi realizate de specialiștii de la Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino.
Nu ezitați și căutați standul ASSMB, unde puteți urmări și filmulețe de prezentare ale maternităților. Veți avea ocazia să vedeți înregistrări video din sălile de naștere, din sălile de travaliu și din saloanele maternităților, pentru a vă convinge de condițiile excelente de naștere, de cazare și de îngrijire ale mamei și nou-născuților.
Florina Vilcovschi, asistent medical principal, Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Filantropia Bucuresti: ”Ne dorim să promovăm serviciile de top ale spitalului Clinic Filantropia. Suntem spitalul cu cele mai multe nașteri în 2018. Un număr de aproximativ 5 mii de nașteri. Avem un număr de 8 rezerve individuale cu baie proprie și tot confortul. Acestea sunt în regim de plată, mai exact, 300 de lei pe zi de spitalizare. Avem și rezerve cu două paturi unde nu se plătește nimic și au, de asemenea, baie proprie și tot confortul pentru mame și bebeluși. Toate saloanele sunt foarte bine dotate cu tot ceea ce e nevoie, bebeluii stau în permanență cu mamle în cameră și avem și consilieri în alăptare. Spitalul nostru promovează nașterile naturale, în proporție de 90 la sută. Permitem tăticilor să stea pe tot timpăul travaliului și a nașterii cu mama, dacă își dorește. Capacitatea totală a spitalului e de 110 paturi.”
Aveți ocazia să aflați toate amănuntele despre cum decurge o naștere și ce implică aceasta de la medicii, asistentele și moașele care vor fi prezente la standul ASSMB pe toată perioada târgului.
Flavia Rochman, medic rezident la Spitalul Clinic Prof. Dr. Panait Sirbu - Maternitatea Giulesti: ”Noi ne dorim să discutăm cu cât mai mulți viitori părinți despre îngrijirea bebelușului. E important ca noi să fim prezenți la târg pentru că maternitatea Panait Sârbu e una de nivel trei și ne ocupăm și de cazurile grave. Ne dorim să aducem aici la târg în discuie și prevenția pentru că sunt foarte multe sarcini care nu sunt complet monitorizate și investigate și asta duce la nașteri premature.”
Viorica Nimigean, asistent șef obstetrică-ginecologie, Spitalul Clinic Nicolae Malaxa: ”Suntem prezenți la târg alături de celelalte maternități administrate de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, pentru a informa viitorii părinți despre condițiile excelente de la noi din spital. Avem servicii de monitorizare a nașterilor, programul Școala Părinților cu eliberare de certificate de puericultură. Oferim și educație medicală continuă gravidelor și lăuzelor. Avem și consilieri de lactație. Maternitatea dispune de un număr de 50 de paturi. Avem și rezerve în regim de plată. Rezerva single e 200 de lei pe noapte. Toate saloanele noastre sunt în regim de cazare mama și copil.”
Baby Boom Show are loc la Centrul Expozitional ROMEXPO–Pavilionul B1, în perioada 4-7 aprilie 2019.