Testare anticorpi
Întreaga planetă trece printr-o situație nemaiîntâlnită în istoria modernă a omenirii, cu provocări fără precedent. Știm că ultimele luni au fost dificile pentru tine și pentru familia ta, și vrem să te asigurăm că întreaga administrație locală a Bucureștiului, începând cu Primarul General și Primarii de Sector, îți suntem aproape și ne preocupăm în fiecare zi de soluționarea dificultăților, provocate de declanșarea pandemiei SARS-CoV-2 în viața fiecăruia.
În acest context, vrem să îți mulțumim pentru simțul tău civic, deoarece înțelegem că fiecare dintre noi a fost nevoit să facă sacrificii personale! Apreciem faptul că ai înțeles că avem nevoie de cât mai multe informații despre acest virus și despre pandemia care a afectat întreaga lume, înainte de a ne putea întoarce, treptat, la viața noastră normală.
Dar, cel mai important, dincolo de pierderile economice și de perturbarea ritmului normal al vieții orașului, principala noastră grijă în această perioadă este protejarea sănătății tale și a tuturor cetățenilor capitalei.
Pentru a putea să protejăm sănătatea ta și a celor dragi ție, este esențial să aflăm câți oameni au fost afectați de noul coronavirus, iar cu ajutorul medicilor și al cercetătorilor să reușim să stăvilim răspândirea sa accelerată.
Singurul mod prin care putem face acest lucru, certificat de specialiști, este extinderea testării cetățenilor! Te invităm, așadar, să participi la programul de testare voluntară pentru identificarea anticorpilor de tip IgM și IgG împotriva virusului SARS-Cov-2. Programul acesta este finanțat exclusiv de către Primăria Capitalei și Primăriile de Sector.
Persoanele testate în cadrul acestui program sunt locuitori ai municipiului București, într-un număr proporțional cu mărimea sectorului în care domiciliază. Metodologia de testare este bazată pe recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.
Dacă primești invitație scrisă de la primaria ta de sector și decizi să participi în acest program, ești invitat să te înscrii selectând sectorul în care locuiești și completând chestionarul online. Prin completarea chestionarului online vă exprimați acordul ca datele dvs., cu caracter personal să fie prelucrate exclusiv în cadrul acestui program.
SECTOR 1 | SECTOR 2 | SECTOR 3 | SECTOR 4 | SECTOR 5 | SECTOR 6 |
* IMPORTANT, la întrebarea ”Nume cadru medical” vă rugăm sa completați cu textul ”Medic ASSMB”. *
După această etapă, vei fi contactat telefonic de un cadru medical de la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și vei primi un număr de înregistrare, data și ora la care vei fi programat pentru testare fiind stabilite de comun acord.
Testarea se va realiza pe baza numărului de înregistrare, la Arena Națională*, în spații special amenajate pentru fiecare sector al Bucureștiului.
Datele tale personale vor apărea DOAR pe chestionarul de participare în studiu și vor fi protejate de Legea 190/2018 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului UE 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) și nu vor putea fi folosite în alt scop în afara acestui program.
După verificarea și confirmarea datelor personale la intrarea în zona alocată sectorului în care locuiești, vei fi îndrumat către punctul de testare, purtând mască de protecție.
După o dezinfecție prealabilă, un medic îți va recolta o picătură de sânge din buricul degetului, cu un ac steril de unică folosință, printr-o metodă similară verificării glicemiei de către pacienții diabetici. Pe locul înțepăturii se va aplica un plasture steril.
După 15 minute de la recoltarea sângelui, medicul îți va comunica rezultatul testării și vei primi un formular de rezultat. În total, vizita nu va dura mai mult de 20 de minute.
Dacă te răzgândești, te poți retrage din programul de testare voluntară. Vom aprecia, însă, dacă vei opta să îl parcurgi până la capăt.
!!! IMPORTANT !!!
Participarea la această testare se face doar pe baza invitației scrise primite de la primăria ta de sector.
Îți mulțumim că ai înțeles să participi la acest studiu, dovedind că îți pasă de tine și de semenii tăi!
În ziua testării, voluntarii acestui proiect beneficiază de transport gratuit în rețeaua de transport public STB, dus – întors, până la Arena Națională , pe baza numărului unic de înregistrare!