ZILELE SPITALULUI CLINIC DE PSIHIATRIE ”PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA”- 95 DE ANI DE TRADIȚIE ȘI EXCELENȚĂ - 22 noiembrie 2018

ZILELE SPITALULUI CLINIC DE PSIHIATRIE ”PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA”- 95 DE ANI DE TRADIȚIE ȘI EXCELENȚĂ - 22 noiembrie 2018

 ”O UNITATE DE ELITĂ A PSIHIATRIEI ROMÂNEȘTI”

La Crystal Palace Ballrooms București, Sala București, a avut loc astăzi o conferință cu sute de invitați - academicieni, medici, senatori, dar și specialiști din străinătate din domeniul medicinei psihiatrice, în total 560 de persoane, plus 50 de speakeri. Se sărbătoresc astfel 95 de ani de la înființarea unității de elită a psihiatriei românești.

”Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia” este o instituție mare și admirată și datorită oamenilor care lucrează aici. Sunt 95 de ani de când Alexandru Obregia a pus bazele celui mai mare spital de psihiatrie din România.”, a declarat Andrian Țîbîrnă, managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”

Invitați de seamă au luat cuvântul în deschiderea evenimentului: actuali și foști medici care și-au pus amprenta asupra bunului mers și asupra evoluției instituției medicale.

”Vă felicit pentru că psihiatria a ajuns o specialitate de top în România. Sperăm ca din anul 2020 să avem o Lege nouă a Sănătății. Ne dorim să schimbăm cât putem imaginea sănătății din România”, a spus senatorul Emanuel Gabriel Botnariu, membru în Comisia de Sănătate a Senatului României.

Cei 95 de ani de existență vor fi marcați prin sesiuni științifice care vor avea loc astăzi, dar și mâine. Participă personalități marcante din domeniul psihiatriei, psihoterapiei copilului și psihiatriei pediatrice din țară și străinătate, care vorbesc despre importanța și realizările științifice ale corpului medical din Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”, dar și despre modernizarea și investițiile care se fac în unitatea medicală, una dintre ele fiind camera de gardă pentru psihiatrie pediatrică ce va fi inaugurată în ianuarie, anul viitor.