REALIZAREA CENTRULUI DE PSIHIATRIE PEDIATRICĂ DE LA SPITALUL DE PSIHIATRIE „PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA” AVANSEAZĂ CONFORM CALENDARULUI STABILIT

REALIZAREA CENTRULUI DE PSIHIATRIE PEDIATRICĂ DE LA SPITALUL DE PSIHIATRIE „PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA” AVANSEAZĂ CONFORM CALENDARULUI STABILIT

Proiectul, cu o valoare totală de peste 60 de milioane de lei, finanțat prin PNRR și de la bugetul local al Primăriei Municipiului București va permite o creștere importantă a calității serviciilor din domeniul sănătății mintale pentru copii și adolescenți.

 

Noul centru va avea trei etaje, cameră de gardă, ambulatoriu de specialitate și spații de terapie, asigurând astfel servicii publice cu un grad mare de complexitate pentru specialitatea Psihiatrie pediatrică.

 

ASSMB a lansat, la finalul săptămânii trecute, procedura simplificată de achiziție pentru „Realizarea documentației tehnice - proiect tehnic și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții Construire Centru de Psihiatrie Pediatrică în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia”, cu o valoare estimată de 1.080.629,83 lei, fără TVA.

 

Procedura simplificată se derulează online, prin mijloace exclusiv electronice, iar documentația de atribuire este disponibilă tuturor celor interesați și poate fi descărcată direct din SEAP (SCN1142944/21.03.2024).