PESTE 64 DE MILIOANE DE LEI AU FOST INVESTITE ANUL TRECUT ÎN 10 SPITALE DIN SUBORDINEA PRIMĂRIEI, ACOLO UNDE ERAU NECESARE LUCRĂRI DE REPARAȚII, REABILITĂRI ȘI MODERNIZĂRI
Peste 64 de milioane de lei au fost investite anul trecut în 10 spitale din subordinea Primăriei, acolo unde erau necesare lucrări de reparații, reabilitări și modernizări.
Primarul General, Nicușor Dan: "Este vorba despre spitalele „Sf. Luca”, „Victor Babeș”, „Dr. I. Cantacuzino”, „Colentina”, „Sf. Ștefan”, „Prof. Dr. Panait Sârbu”, „Dr. V.Gomoiu”, „Prof. Dr. Th. Burghele”, „Sf. Maria” și ambulatoriul „Prof. Dr. Dan Theodorescu”.
Au fost efectuate, printre altele, lucrări de reparații, hidroizolație, recompartimentare a anumitor spații conform nomativelor în vigoare, înlocuire de instalații electrice, sanitare și termice, montare pardoseală specială - antiseptică și antibacteriană.
Cele mai mari investiții au fost făcute la Spitalul Clinic „Colentina” – 17,83 milioane de lei, și la Spitalul Clinic de Boli Cronice „Sf.Luca” – 16,24 milioane de lei, acolo unde s-a lucrat la pavilionul F (Chirurgie) și la Corpul C, respectiv la Laboratorul și Secția de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, precum și la Secția Medicină Internă Cronici – corpurile A și C".