OUG 90/2023 - Un pas înapoi pentru Sănătate! Impact profund negativ asupra spitalelor și pacienților

OUG 90/2023 - Un pas înapoi pentru Sănătate! Impact profund negativ asupra spitalelor și pacienților

IMG_256Conducerea ASSMB și managerii celor 19 spitale din Capitală administrate de Primăria Muncipiului București, prin ASSMB, au semnat astăzi un Memoriu comun prin care atrag atenția asupra efectelor negative produse sistemului de sănătate prin aplicarea OUG 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, recent intrată în vigoare.

 

IMG_257Memoriul este adresat Guvernului, respectiv prim-ministrului Marcel Ciolacu, ministrului Sănătății, Prof. Dr. Alexandru Rafila, ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, cu solicitarea de a fi efectuate „toate demersurile legale necesare, în vederea inițierii și adoptării unui act normativ prin care să se modifice OUG nr. 90/2023, în sensul stabilirii unei derogări/exceptări de la aplicare Art. I alin. (1) și de la Art. II alin. (1), în ceea ce privește achizițiile și cheltuielile destinate unităților sanitare publice”.

 

IMG_258Cu toate că, declarativ, OUG 90/2023 are drept scop stoparea unor cheltuieli excesive, necontrolabile, precum și restrângerea cheltuielilor publice, în realitate, aceasta produce o serie de probleme de ordin practic, cu impact deosebit de negativ în ceea ce privește sistemul de sănătate.

 

IMG_259Dreptul la protecția sănătății este un drept constituțional, care este posibil a se realiza doar dacă statul adoptă măsurile necesare pentru asigurarea și exercitarea sa, în condiții optime. Astfel, prin adoptarea tuturor măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare stabilite prin OUG 90/2023, fără a se face o derogare de la sistemul de sănătate, se aduce o gravă atingere dreptului constituțional al omului la protecția sănătății și obligației statului de garantare a sa.

 

IMG_260„Măsurile de austeritate impuse prin OUG 90/2023 riscă să submineze fundamentul sistemului sanitar, punând în pericol sănătatea și viața pacienților. Reprezintă, practic, un atentat la dreptul fundamental la sănătate, garantat de Constituție. Sănătatea nu este un lux, ci o necesitate, un drept care nu trebuie sacrificat pe altarul austerității. Din grijă pentru oameni, apelăm la responsabilitatea și umanitatea factorilor de decizie pentru a revizui această ordonanță, asigurând astfel că toți cetățenii pot beneficia de servicii medicale de calitate, accesibile în permanență. Este un imperativ moral ca Guvernul să protejeze sănătatea publică și să nu o pericliteze prin politici fiscale restrictive” - Oana Sivache, director general ASSMB.