PROIECTUL ”CLAR PENTRU COPII”- APROAPE 1.200 DE COPII AU BENEFICIAT, PÂNĂ ACUM, DE SPRIJIN FINANCIAR PENTRU ACHIZIȚIONAREA UNEI PERECHI DE OCHELARI DE VEDERE

PROIECTUL ”CLAR PENTRU COPII”- APROAPE 1.200 DE COPII AU BENEFICIAT, PÂNĂ ACUM, DE SPRIJIN FINANCIAR PENTRU ACHIZIȚIONAREA UNEI PERECHI DE OCHELARI DE VEDERE

 

Proiectul „Clar pentru Copii”, prin intermediul căruia Primăria Capitalei, prin ASSMB, oferă un sprijin financiar, în cuantum de maximum 500 LEI/beneficiar, pentru achiziționarea unei perechi de ochelari de vedere, este încă în desfășurare. Mai sunt aproape 800 de locuri alocate anului 2020. Așadar, invităm părinții să consulte regulamentul afișat pe site-ul ASSMB și să îi înscrie pe copiii cărora le-ar fi necesară o pereche de ochelari la adresa https://clar.assmb.ro/, secțiunea „Înscriere în proiect.”

 

Din cele 1.192 de dosare depuse online până în prezent, peste 980 au fost deja validate, copiii primind deja ajutorul financiar pentru confecționarea perechilor de ochelari. În cadrul proiectului, cei mai mulți beneficiari sunt copii cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani.

 

Proiectul „CLAR - pentru COPII”, aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 57/14.02.2020, este derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, în perioada 2020-2021. Bugetul total al proiectului este de două milioane lei.  

 

Sprijinul financiar în cuantum de maximum 500 lei/beneficiar este destinate exclusiv confecționării unei perechi de ochelari de vedere - rame și lentile. Solicitanții trebuie să aibă recomandare medical de la oftalmolog. Pot beneficia de acest proiect 4.000 cu vârsta de până la 17 ani, cu domiciliul stabil în Municipiul București sau care au viză de reședință obținută cu cel puțin 6 (șase) luni înainte de depunerea cererii de aplicare în cadrul proiectului.