COMUNICAT DE PRESĂ 21.06.2020

COMUNICAT DE PRESĂ 21.06.2020

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), continuă să prezinte informații actualizate zilnic privind cele trei unități sanitare pe care le are în administrare - Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor BabeșSpitalul Clinic Colentina și Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila -, aflate în prima linie a luptei împotriva pandemiei de COVID-19.  

Duminică, 21.06.2020, la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, care dispune de 420 de paturi, sunt internate 294 persoane, dintre care trei se află la Terapie Intensivă (ATI).  

De la declanșarea pandemiei, în această unitate sanitară de fază 1 au fost internate în total 2.273 persoane, din București și din țară - din care 1.710 confirmate cu boala COVID-19 -, cel mai mare număr de pacienți internați dintre toate spitalele COVID din România.    

La Spitalul Clinic Colentina nu se înregistrează modificări în situația internărilor față de ziua precedentă, însă suntem în măsură să prezentăm opiniei publice informații noi privind situația pacienților asimptomatici internați în această unitate sanitară.

Astfel, există în continuare un număr de 77 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, dintre care șapte se află la Terapie Intensivă (ATI), iar 21 sunt pacienți asimptomatici, care așteaptă negativarea testelor în spital, fără a primi un tratament specific. Dintre aceștia, 11 persoane au o perioadă de așteptare în spital care depășește 10 zile, iar 8 asimptomatici așteaptă negativarea testelor de mai mult de 21 de zile. Ce mai lungă perioadă de așteptare, în acest moment, este de 48 de zile.

În total, de la sfârșitul lunii martie și până în prezent, la Spitalul Clinic Colentina au fost internați 542 de pacienți confirmați cu COVID-19. Din totalul de 867 paturi de care dispune, spitalul a primit aviz de funcționare pentru 455.

Menționăm faptul că, Spitalul Clinic Colentina, unitate sanitară desemnată suport COVID prin ordin al ministrului Sănătății, nu are în structura sa o secție de boli infecțioase.  

La Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, situația este neschimbată față de raportarea precedentă. Unitatea sanitară, care a preluat până acum toate cazurile de pacienți infectați care necesitau dializă, a avut internate, de la sfârșitul lunii martie și până în prezent, 50 de persoane confirmate cu COVID-19.  

Așa cum se poate vedea din datele disponibile, numărul total de pacienți confirmați cu COVID-19, internați în aceste trei spitale de elită ale Primăriei Capitalei, a fost, de la începutul pandemiei, de 2.302.

Din datele oficiale ale INSP reiese că, în București, până la această data, a fost înregistrat un număr de aproximativ 2.500 de pacienți confirmați cu COVID-19.

   

 

BIROUL DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE ASSMB