CENTRU DE URGENȚE STOMATOLOGICE PENTRU COPIII DIN BUCUREȘTI

CENTRU DE URGENȚE STOMATOLOGICE PENTRU COPIII DIN BUCUREȘTI

Sănătatea copiilor rămâne și în această perioadă una dintre prioritățile noastre! @PMB a găsit soluția pentru tratarea urgențelor stomatologice ale copiilor, prin intermediul @ASSMB, în parteneriat cu @UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ BUCUREȘTI, @UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE CAROL DAVILA, și cu ajutorul specialiștilor de la @OMF Dan Theodorescu și @Spitalul Victor Babeș.

Începând de astăzi, 28.04.2020, își vor începe activitatea patru cabinete stomatologice situate în Complex Regie, Splaiul Independenței Nr. 290, Sector 6.

Intervalul orar în care puteți suna pentru programări este:

de luni până vineri, între orele 8:00-20:00
iar
sâmbăta și duminica, între orele 9:00-16:00

Pentru programare trebuie NEAPĂRAT să sunați la numărul de telefon 0374.887.887. Medicii care răspund apelurilor vor oferi consultanță și îndrumări tuturor celor care au probleme stomatologice.
Un număr de 32 de medici și asistenți medicali din Rețeaua de Medicină Școlară vor oferi tratament stomatologic de urgență copiilor bucureșteni în patru cabinete medicale cu dotări moderne, asigurând astfel continuitatea activității în intervalul orar mai sus menționat.
Am luat toate măsurile necesare pentru siguranța pacienților, în conformitate cu deciziile și recomandările Colegiului Medicilor Stomatologi din România, precum și cu legislația în vigoare. De aceea facem următoarele precizări extrem de importante:

Vor fi tratate EXCLUSIV urgențele stomatologice ale copiilor!
Primul pas este programarea telefonică la call center-ul dedicat special acestor cabinete! Nu vă prezentați la cabinet dacă nu ați sunat înainte la call center, pentru a respecta măsurile de distanțare socială! Riscați să așteptați și să vă expuneți pe dumneavoastră și pe copil unui risc inutil.
După fiecare pacient, este nevoie de o riguroasă operațiune de dezinfecție, igienizare și sterilizare a cabinetelor, echipamentelor și a ustensilelor necesare, ceea ce necesită timp. Sterilizarea instrumentarului se realizează cu patru autoclave de ultimă generație. Programările prin telefon țin cont de toate aceste proceduri.
Respectați întocmai indicațiile primite de la personalul medical, atât prin telefon, cât și la fața locului! Toți pacienții vor trece prin spațiul special amenajat pentru realizarea triajului epidemiologic și unde vor completa chestionarul aferent, după ce se va măsura temperatura cu termometru non-contact.

Primăria Capitalei, prin intermediul ASSMB, va suporta toate cheltuielile, de personal, a materialelor sanitare, stomatologice, medicamentelor, dezinfectanților, precum și serviciile de igienizare și dezinfectare, din bugetul local al municipiului București.

Instructajul epidemiologic a fost realizat de către specialiștii de la @Spitalul Victor Babeș


#CopiiiBucureștiului
#UrgențeStomatologice
#PMB
#ASSMB