Comunicat Gripă 06.03.2020
Comunicat Gripă
In săptămâna 2 – 6 martie 2020 situația cazurilor confirmate de gripa în rândul copiilor din grădinițele și școlile de stat din Municipiul București a avut un trend ușor descrescător față de săptămâna precedentă. Astfel, 8824 cazuri de gripă s-au înregistrat până la data de 6 martie 2020, numărul de cazuri noi variind între 180 (numărul maxim de cazuri înregistrat în data de 03.02.2020) și 81 cazuri (numărul minim de cazuri înregistrat în data de 06.03.2020), cu un total de 617 cazuri în ultima săptămână față de 836 în săptămâna 24 – 28 februarie.
Personalul medical din cabinetele școlare, medici și asistenți, realizează triajul epidemiologic în fiecare zi la începerea cursurilor pentru clasele unde s-au confirmat cazuri de gripă sau infecții respiratorii. De asemenea, cadrele didactice supraveghează zilnic și semnalează cadrelor medicale cazurile în care copii prezintă simptome specifice de gripă sau răceală.
Conform datelor Institutului Național de Sănătate Publică, la nivel național, în săptămâna 24.02 – 01.03.2020 a fost înregistrat un număr de cazuri în scădere față de săptămâna precedentă, dar în continuare, de 4 ori mai mare față de săptămâna similară a anului precedent (2019). Numărul deceselor datorate gripei la nivel național a ajuns la 54, de 3 ori mai puține decât în perioada similară a anului trecut.
Măsurile care se impun în continuare pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, prin gripă, dar și prin infecția cu noul coronavirus sunt măsurile de igienă personală: spălarea frecventă cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare, evitarea zonelor aglomerate și izolarea voluntară la domiciliu pe perioada de manifestare a simptomelor.