Confort la strandarde europene la Spitalul Clinic Colentina!
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare a Secției de Reumatologie a Spitalului Clinic Colentina. De săptămâna viitoare, pacienții vor putea fi internați în saloane moderne și spațioase.
Vechea secție a fost recompartimentată, iar toate spațiile care în trecut erau nefolosite au fost regândite. Toate saloanele au în acest moment grup sanitar, cu lavoar, toaletă și cabină de duș. Saloanele au maximum cinci paturi, însă, există și rezerve cu două paturi. La fiecare pat există o consolă pentru a apela personalul medical în caz de urgență, oxigen sau prize pentru energie electrică și Internet. De asemenea, în fiecare salon există aer condiționat, dar și un lavoar cu oglindă.
Secția de Reumatologie are de acum o sală de mese, vestiare pentru pacienți, dar și o cameră specială pentru medici.
Modernizarea secției, dar și reabilitarea acoperișul corpului B al spitalului, a costat aproximativ 1 milion de euro.
Spitalul Clinic Colentina este unul dintre cele 19 spitale administrate de #PrimăriaCapitalei, prin #AdministrațiaSpitalelorȘiServiciilorMedicaleBucurești