20 martie 2018 - Ziua Mondială a Sănătății Orale
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, organizează marți, 20 martie, ora 12:00, la Școala Nr. 1 ”Sfinții Voievozi” ( str. Atelierului, nr. 25, sector 1), o conferință de presă prilejuită de Campania de Promovare a Sănătății Orale.
La conferința de presă vor participa reprezentanți ai Primăriei Capitalei, Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Organizației Mondiale a Sănătății, Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Colegiului Medicilor Dentiști și ai organizațiilor de părinți.
Campania de promovare a sănătății orale a fost lansată, pe 12 martie, în școlile și grădinițele din București, aflate în subordinea ISMB. Într-o primă etapă, acțiunea se adresează copiilor din grădinițe și din clasele 0-IV, urmând ca în anul școlar viitor să fie extinsă și la gimnaziu.
Statisticile oficiale arată că aproape 90 la sută dintre școlari au cel puțin o carie dentară, care netratată poate provoca afecțiuni stomatologice grave.De menționat faptul că preșcolarii și elevii au acces gratuit la îngrijiri stomatologice, în cabinetele şcolare, ceea ce a dus la o sănătate orală semnificativ mai bună, relevă aceleași studii.
În școlile din București funcționează acum 127 de cabinete stomatologice la care sunt arondați toți copiii înscriși în învățământul de stat din Capitală.