Disable Preloader

CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ DE ONCOFERTILITATE-16 NOIEMBRIE, PALATUL PARLAMENTULUI

CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ DE ONCOFERTILITATE-16 NOIEMBRIE, PALATUL PARLAMENTULUI

Evenimentul organizat, în premieră națională de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București s-a bucurat de un real succes. Conferința a avut loc în contextul lansării la București, pe 1 noiembrie, a programului unic în țară ”Newborn-Oncofertilitate” și s-a bucurat și de prezența Primarului Capitalei, Gabriela Firea.
“Un proiect prin care am dorit să sprijinim inițiativa unor bucureșteni, în diferite domenii, prin finanțare de la Primăria Municipiului Bucureşti (…) pentru că cea mai bună colaborare este aceea cu societatea civilă. Proiectul d-nei dr. Marilena Băluță m-a impresionat în mod deosebit. Este important ca pentru tinerii cu afecțiuni oncologice să existe o șansă nesperată de a se preleva, înainte de chimioterapie, material genetic. Acesta va fi prezervat cu ajutorul aparaturii de înaltă performanță cu care a fost dotată Maternitatea ”Panait Sîrbu.”, iar proiectul, cu siguranță, va avea rezultatele cuvenite, a declarat Gabriela Firea, Primarul Capitalei.
Invitați de seamă de peste graniță dar și reputați medici români și-au susținut lucrări de specialitate, toate cu tema: prezervarea fertilității.
Au luat cuvântul Dr. Turkes Ablachim-Director Medical A.S.S.M.B., Dr. Ovidiu Marcel Moisa- manager Spitalul Clinic Prof. Dr. Panait Sirbu - Maternitatea Giulesti, Dr. Marilena Băluță- inițiatoarea proiectului Newborn-Oncofertilitate, Prof. Dr. Elvira Brătilă- coordonatoarea proiectului de la Spitalul Clinic Prof. Dr. Panait Sirbu - Maternitatea Giulesti și Emanuel-Gabriel Botnariu- membru în Comisia pentru Sănătate Publică de la Senatul României.
Primarul General al Capitalei Gabriela Firea: ”Pentru început, proiectul beneficiază de o sumă de 200.000 de euro, plus 75.000 euro pentru aparatura necesară crioconservării materialului genetic. Dar aceasta nu înseamnă că ne oprim aici. Acest proiect va fi derulat în fiecare an.”
Proiectul face parte din campania Primăria Municipiului Bucureşti, ”Propune pentru București” și se va derula la Spitalul Clinic Prof. Dr. Panait Sirbu - Maternitatea Giulesti.