HOTELUL, CASĂ PENTRU MEDICI

HOTELUL, CASĂ PENTRU MEDICI

Medicii din prima linie în lupta cu Covid-19, de la Spitalul Clinic " Dr. Victor Babes", vor merge după turele extenuante din spitale în hoteluri. Unii deja s-au cazat. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru ca cei care au grijă de noi în spitale și sunt expuși zilnic pericolului să aibă parte de confort, chiar dacă departe de cei dragi, tocmai pentru a-i proteja.

Valentina Simion, medic primar Spitalul Victor Babeș: ”Este un hotel de patru stele, cu absolut tot ce ne trebuie, avem asigurată şi hrana. Şase zile am stat continuu în spital. Am fost echipă de trei medici, care am facut gărzi pe rând şi am asigurat şi asistenţa medicală pe secţie. Numărul cazurilor a crescut în fiecare zi. Practic am fost asaltaţi de numărul persoanelor care s-au prezentat la spital. Am un soţ care este diabetic şi cardiac şi din această cauza nu pot să merg acasă.”

Adelina Dogaru, medic specialist boli infecțioase Spitalul Victor Babeş: ”Cu ajutorul Primăriei ne putem odihni la fel, prin ture, şi la un hotel. Această tură continuă durează între şapte şi nouă zile, depinde de fiecare cum poate rezista. Suntem înstrăinaţi de familie, de prieteni. Este greu pentru că nu ştim când o să ne întoarcem înapoi la ei. Cumva eu aşa gândesc că dacă am grijă de acei oameni infectați îi protejez cumva și pe ai mei de acasă. Asta contează cel mai mult pentru mine.”

 

Contacteaza-ne!

3+2=