CENTRUL DE URGENȚE STOMATOLOGICE PENTRU COPII RĂMÂNE DESCHIS ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ
Medicii stomatologi din Rețeaua de Medicină Școlară ASSMB sunt, în continuare, la datorie în Centrul de Urgențe Stomatologice pentru Copii din Regie – București.
De la inaugurare până acum au fost efectuate 205 de tratamente pentru urgențele copiilor și s-au oferit 509 de consultații telefonice (prin intermediul cărora s-au oferit recomandări medicale pentru afecțiunile care nu reprezentau urgențe).
Pentru programare trebuie NEAPĂRAT să sunați în prealabil la numărul de telefon 0374.887.887
Intervalul orar în care puteți suna pentru programări este de luni până vineri, între orele 8:00 - 20:00, iar sâmbăta și duminica, între orele 9:00 - 16:00. Medicii care răspund apelurilor vor oferi consultanță și îndrumări tuturor celor care au probleme stomatologice.
Vă reamintim că începând cu 28.04.2020, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București a deschis un centru cu patru cabinete pentru urgențele stomatologice ale copiilor în zona Complexului Regie, Splaiul Independenței Nr. 290, Sector 6, în parteneriat cu Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București, și cu ajutorul specialiștilor de la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. Dr. Dan Theodorescu" și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ”Dr. Victor Babeș”