SPITALUL FILANTROPIA, UNUL DINTRE SPITALELE ADMINISTRATE DE PRIMĂRIA CAPITALEI, DAT EXEMPLU LA FORUMUL NAȚIONAL DE GINECO-ONCOLGIE, EDIȚIA A DOUA

SPITALUL FILANTROPIA, UNUL DINTRE SPITALELE ADMINISTRATE DE PRIMĂRIA CAPITALEI, DAT EXEMPLU LA FORUMUL NAȚIONAL DE GINECO-ONCOLGIE, EDIȚIA A DOUA

A doua ediţie a Forumului Național de Gineco-Oncologie a avut loc, zilele aceastea, la Hotel Ramada Parc, din Bucureşti. În cadrul deschiderii evenimentului la care au participat profesioniști în domeniul medical, reprezentanți ai autorităților din sănătate, asociații de pacienți, societate civilă și mass-media, a avut o intervenție importantă și 
Prof. Dr. Gheorghe Peltecu, Șef Clinică Ginecologie, Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Filantropia Bucuresti, spital administrat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

Profesorul Dr. Gheorghe Peltecu a subliniat cât de importantă e susținerea autorităților locale pentru ca un spital public să poată trata pacienții, în cazul de față pacienți cu afecțiuni gineco-oncologice:

”Implicarea autorităților locale este esențială în susținerea standardelor de bună practică ale unor instituții medicale. Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Filantropia Bucuresti este un spital public și este de multă vreme sub jurisdicția Primăriei Capitalei. Este important ca prin această instituție comunitatea să se implice în susținerea direcțiilor de dezvoltare pe care spitalul le poate cunoaște și le poate prezenta într-un mod profesionist și credibil. Noi la Filantropia am dezvoltat un compartiment de oncologie medicală, unu de ginecologie oncologică și, de asemenea, unul de xenologie. Facem într-un mod standardizat depistarea și tratarea acestor afecțiuni. În cursul anului trecut am prezentat Primăriei Capitalei un proiect de extindere a spitalului în care ginecologia oncologică ocupă o parte importantă. Și am menționat inclusiv ceea ce ne lipsește și am putea să dezvoltăm acolo un centru de radioterapie. Primăria Municipiului Bucureştine-a sprijint și printr-o serie de testări genetice care sunt foarte utile în tratamentul cancerului de sân și, de asemenea, în proiecte de sprijinire a femeilor care doresc să conceapă un copil, după un tratament de cancer, prin crioprezervare.”

De asemenea, Prof. Dr. Gheorghe Peltecu a subliniat necesitatea unui program de screening a cancerului de col uterin la nivel național și a adus în discuție și aspectul formării de specialiști în tratarea afecțiunilor gineco-oncologice.

”Un ginecolog oncolog trebuie să aibă o viziune asupra biologiei tumorilor, asupra geneticii, asupra oncologiei medicale și să fie și abil chirurgical. Aceasta abilitate se obține făcând o ucenicie într-o instituție care e credibilă și care are un volum de muncă suficient de mare pentru a putea avea un standard de calitate. Ce ne împiedică? O viziune comună. Mulți dintre noi specialiștii, avem opinii comune. Aceste opinii trebuiesc preluate atât de instituția Ministerului Sănătății și să recunoască această specialitate, dar și de specialitățile precum chirurgia, ginecologia, oncologia medicală. Trebuie să fie elaborat un program național a ceea ce se numește ”fellowship” sau supraspecializare care nu trebuie să fie scurt ci de un an și jumătate, chiar doi, care trebuie să se adresesze unor medici dedicați acestei supraspecializări și care să fie instruiți într-un număr rezonabil în fiecare instituție, a subliniat în discursul său, Prof Dr. Gheorghe Peltecu, șef al clinicii de Ginecologie, Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Filantropia Bucuresti.

 

                    

Contacteaza-ne!

3+2=