Marea familie din Spitalul Cantacuzino

Marea familie din Spitalul Cantacuzino

”Dacă cineva spune că îngerii există doar în cer, greșeste. Eu i-am întâlnit în 2018 la Maternitatea Cantacuzino, la Secția de Neonatologie”.

Acestea sunt cuvintele cu care Lavinia, una dintre zecile de mii de mămici care au născut la cele 4 maternități ASSMB, începe să mulțumească medicilor și asistentelor medicale de la Secția de Neonatologie a Spitalului “Dr. I. Cantacuzino”, aflat în administrarea Primăria Municipiului Bucureşti. 

Credem că este destul de greu să înțelegem emoțiile prin care o mamă trece atunci când copilul său se naște înainte de termen. Alături de toate aceste mămici, dedicați trup și suflet ”muncii” pe care o depun în fiecare zi, sunt toate cadrele medicale aflate în maternități.
Lavinia ne mai spune, cu vocea tremurând, că ”Acolo, timp de 98 de zile, au luptat alături de minunea mea, care s-a născut la doar 25 de săptămâni, cu 700 grame” și că personalul medical nu a avut grijă doar de cea mică, ci și de ea ”pentru că știau că ea va avea nevoie de o mamă puternică și sănătoasă, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere psihic.”

Maternitatea de la Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino este una dintre cele mai cunoscute maternități din țară, unde vin pe lume foarte mulți copii născuți prematur, aici născându-se un număr dublu de prematuri față de media pe țară.
Cu toate că distanțarea socială este încă una din măsurile necesar a fi luate pentru a ne proteja pe noi și pe cei dragi, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București vine în ajutorul viitorilor părinți și continuă seria cursurilor live online gratuite de puericultură.

Așadar, miercuri și joi, 27.05.2020 și 28.05.2020, de la ora 14:00, specialiștii din cadrul Maternității Cantacuzino – secțiile Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie vin să răspundă întrebărilor pe care fiecare viitor părinte le are.

 

Contacteaza-ne!

3+2=