CURS INTERNAȚIONAL DE CHIRURGIE UROLOGICĂ LAPAROSCOPICĂ LA SPITALUL CLINIC „PROF. DR. TH. BURGHELE”

CURS INTERNAȚIONAL DE CHIRURGIE UROLOGICĂ LAPAROSCOPICĂ LA SPITALUL CLINIC „PROF. DR. TH. BURGHELE”

 

Spitalul Clinic Prof. Dr. Th. Burghele, administrat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, organizează, în perioada 13-14 septembrie 2019, cel de-al 51-lea Curs Internațional de Chirurgie Urologică Laparoscopică.
Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu reputați specialiști din Germania și Turcia și include demonstrații, intervenții laparoscopice și endoscopice minim invazive. Vor fi prezentări și dezbateri privind ultimele cercetări în domeniu iar medicii specialiști, rezidenții și studenții au ocazia să asiste la transmisiunea live a demonstrațiilor realizate de somități din lumea medicală.
Organizatorii cursului sunt Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, șeful Clinicii de Urologie a Spitalul Clinic Prof. Dr. Th. Burghele și prorector al Universității de Medicină și Farmacie din București, împreună cu Dr. Ali Serdar Gozen (Heidelberg-Germania), cu participarea: Dr. Dan Bădescu (România); Dr.Bogdan Petruț (România); Dr. Yasar Ozgoc (Turcia); Dr.Yigit Akin (Turcia); Dr.Selcuk Guven (Turcia).
Spitalul Clinic “Prof.Dr.Th. Burghele” dispune în acest moment de echipamente medicale de ultimă generație: ecografe de înaltă performanță pentru urologie, turn cu linie video 3D pentru laparoscopie, truse de endoscopie înaltă, joasă și percutanată NPL, de nefrectomie, cistectomie, prostatectomie, mese modulare de operație, sistem de litotritie endoscopică, etc. Investitiile realizate de Primăria Capitalei în echipamentele medicale, în ultimii doi ani, se ridică la peste 15 milioane lei. 

Contacteaza-ne!

3+2=