ASSMB, PREZENTĂ LA FORUMUL NAȚIONAL AL SPITALELOR

ASSMB, PREZENTĂ LA FORUMUL NAȚIONAL AL SPITALELOR

 

Forumul Național al Spitalelor, cel mai important eveniment dedicat managementului spitalicesc din România, s-a desfășurat timp de două zile la București sub egida Comisiei pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților și a Comisiei pentru Sănătate Publică din Senatul României, în parteneriat cu Institutul Clinic Fundeni și Primăria Capitalei.  

Evenimentul, aflat la prima ediție, a reunit manageri de spitale publice și private, reprezentanți ai corpurilor profesionale (medici, asistenți) și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți pentru a discuta despre finanțarea și organizarea spitalelor, despre calitatea serviciilor medicale, legislație și personal medical. Au fost prezenți și managerii spitalelor administrate de Primăria Capitalei prin ASSMB - Obregia, Victor Babeș, Nicolae Malaxa, Gorgos, Sf. Luca, Colentina, Spitalul Clinic Prof. Dr. Burghele.

Conferința interactivă și-a propus identificarea de soluții viabile pentru o mai bună funcționare a unităților medicale, pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților și creșterea calității serviciilor medicale în spitalele din România.

Înfiinţarea unei asociaţii a spitalelor care aparțin de Minsterul Sănătății, medicina de prevenție, managementul eficient în organizarea spitalelor, acoperirea necesarului de personal medical, asigurarea accesului și necesarului de medicamente în spitalele din România, atragerea de personal medical calificat, dar și plata medicilor în  funcție de performanță, un regulament pentru implementarea gărzilor în spitale, serviciul de gardă la domiciliu, schimbarea mentalităților și empatia cu pacientul au fost teme amplu dezbătute în cadrul conferinței.

Forumul Național al Spitalelor a reprezentat o importantă platformă de discuții la nivel național între reprezentanții unităților medicale și  autorități, la eveniment fiind reprezentate la cel mai înalt nivel Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Fondurilor Europene, Colegiul Medicilor, CNAS și cei doi președinți ai comisiilor de sănătate din Senat și Camera Deputaților.

Managementul evenimentului a fost asigurat de Sănătatea Press Group.

Contacteaza-ne!

3+2=