• ASSMB a alocat 179 milioane de euro pentru reabilitarea spitalelor preluate de la Ministerul Sănătății

    Municipalitatea, prin ASSMB,  a alocat 179 milioane de euro pentru reabilitarea şi dotarea cu echipamente de ultimă generaţie a spitalelor preluate de la Ministerul Sănătăţii şi are în derulare proiecte privind construirea unor unităţi sanitare noi, printre care a unui spital de urgenţă pentru copii.

    “În 2009, am preluat 18 spitale. În 2010, alte trei. În 2011, au fost închise două. O parte din Spitalul Caritas va fi redeschisă în curând, ca unitate pentru vârstnici, iar al doilea spital închis a fost retrocedat din 2005. Personalul a fost mutat în 2011 la Spitalul ‘Victor Babeş’, probabil în curând va fi mutat la Spitalul Panduri”, a spus primarul general, prof.dr.Sorin Oprescu, la întâlnirea cu managerii unităţilor sanitare administrate de municipalitate.

    Spitalele din subordinea ASSMB nu au aparatură neutilizată.

    “Cele 19 spitale din subordine nu au aparatură neutilizată. Spitalul Foişor este un centru de excelenţă în ortopedie, toate echipamentele funcţionează la parametrii. Au fost unele întârziei la Spitalul Malaxa, unde nu au fost fonduri pentru realizarea celor două săli de operaţie, dar acum au tot ce le trebuie. Ar mai fi şi alte construcţii, dar acum se mai ceartă între ei constructorii”, a mai spus Oprescu. (06.04.2012)

    Leave a reply →

Photostream